Live

Exclusiv Un milion de bucureșteni riscă să rămână fără căldură la iarnă. Burduja: Dacă administrația nu e în stare, preluăm noi sistemul”

Silvian Trandafir Data publicării:
Ministrul Energiei propune chiar ca soluție fuziunea dintre cele două companii. FOTO: Captură video Digi24

Compania Primăriei Generale, Termoenergetica, nu și-a plătit datoriile de aproape un miliard de lei către ELCEN, principalul producător de energie termică din Capitală. Din această cauză, ELCEN nu are în acest moment bani să cumpere gazul necesar pentru producția energiei termice. Termenul până la care compania poate cumpăra gaz este 1 octombrie.

Situația este îngrijorătoare, iar Ministrul Energiei propune chiar ca soluție fuziunea dintre cele două companii. Digi24 a cerut o reacție și din partea primarului general, însă nu am primit niciun răspuns până în prezent.

Silvian Trandafir, jurnalist Digi24: Ce se întâmplă cu gazul necesar pentru producția energiei termice, având în vedere situația în care se află ELCEN și Termoenergetica?

Sebastian Burduja: În momentul acesta, Termoenergetica, o companie a Primăriei Generale, datorează ELCEN, o companie a Ministerului Energiei, aproape un miliard de lei. Datoria nu a fost plătită. M-am adresat domnului primar general, Nicușor Dan, de peste o lună și jumătate. Nu mi-a răspuns. N-am înțeles atitudinea de a rămâne în birou când ai un milion și ceva de oameni care nu știu dacă la iarnă vor avea încălzire și apă caldă. Poate acest demers l-a determinat să se mobilizeze, să convoace o ședință de Consiliu General și înțeleg că o să aloce o sumă de 400-500 milioane de lei, care o să stingă o parte din datoria pe care Termoenergetica o are către ELCEN.

Ministrul a mai adăugat că „în continuare, așteaptă ca Nicușor Dan să răspundă”.

Sebastian Burduja: Să vină să facem un grup de lucru și să nu mai punem un pansament pentru iarnă, ci să găsim o soluție pentru sistemul de termoficare.

Silvian Trandafir, jurnalist Digi24: Care este soluția? Nu ar fi mai simplu să avem o singură administrație?

Sebastian Burduja: Toate orașele din țară și din lume, care au reușit să aibă un sistem de termoficare performant, au făcut o fuziune între compania care produce agentul termic și compania care îl furnizează populației. Asta este și soluția către București. Dar ca să se întâmple această fuziune trebuie să fim la zi cu plățile între cele două companii, să nu mai existe aceste datorii. Experiența din alte orașe ne arată că, în general, aceste sisteme țin de administrația locală. Dacă administrația Bucureștiului nu este în stare să gestioneze sistemul, îmi arăt toată deschiderea să-l preluăm la Ministerul Energiei.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldura și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Urmările episodului de iarnă severă: acoperișuri smulse de vânt, copaci doborâți și drumuri închise

Alerte de viscol și ninsori în aproape toată țara, mii de locuințe au rămas fără electricitate. A fost convocat Comandamentul de iarnă

Ucraina scapă de o datorie de 4,7 miliarde de dolari față de SUA. „Am făcut pasul stipulat în lege către anularea acelor împrumuturi"

Partenerii noștri