Live

Un deputat UDMR va depune în Parlament un proiect de lege împotriva comunității LGBTQ, similar cu cel din Ungaria

Data publicării:
Liderii Partidul Popular Maghiar din Transilvania în conferința de presă organizată pe 22 iulie la Oradea. Aceștia au anunțat spirjinul pentru guvernul lui Viktor Orban împotria comunității LGBTQ și depunerea în Parlamentul de la București a unui proiect de lege asemănător cu cel al partidului FIDSZ. Sursă foto: neppart.eu (site-ul oficial al Partidului Popular Maghiar din Transilvania).

Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) a anunțat într-o conferință de presă desfășurată joi la Oradea, că susține inițiativa guvernului de la Budapesta de a organiza un referendum pe tema controversatei sale legi împotriva comunității LGBTQ. De asemenea, István Csomortányi, președintele PPMT, a declarat că odată cu începutul noii sesiuni a Parlamentului României, în septembrie, partidul pe care îl conduce va iniția, prin propriul reprezentant în legislativul de la București, deputatul Zakarias Zoltan de la UDMR, un proiect legislativ intitulat ”pentru protecția copiilor” similar cu cel din Ungaria, care a atras critici vehemente din partea mai multor state și lideri politici ai UE, notează publicația Kronika Online.

„Este important ca cetățenii maghiari de peste graniță să își exprime cât mai multe opinii cu privire la problemele referendumului inițiat de guvernul maghiar, exprimând astfel unitatea națiunii maghiare. Este destul de clar ce trebuie făcut, iar după consultarea cu János Mezei, președintele Partidului Civic Maghiar (partid care face parte din Alianța maghiarilor din Transilvania), este clar că atât PPMT, cât și Partidul Civic Maghiar (PCM) susțin valorile tradiționale și îi încurajează pe toți cetățenii maghiari să participe la referendum și să susțină protecția familiilor și copiilor”, a declarat István Csomortányi, care mai este și co-președintele Alianței Maghiare din Transilvania. 

Acesta a mai subliniat că este util ca Ungaria să demonstreze direct voința oamenilor în legătură cu Legea privind protecția copilului, deoarece acest lucru a provocat isteria unor cercuri occidentale”. Totodată, István Csomortányi a transmis că legea varsă apă limpede în pahar în legătură cu propaganda LGBTQ din șocli și mass-media adresată copiilor”.

Ar fi utilă implementarea unei legislații similare care protejează copiii de propaganda sexuală în întreaga Europă Centrală și de Est, nu numai în țări precum Ungaria și Poloniaa declarat politicianul orădean în conferința de presă. 

Influența lui Viktor Orban în Parlamentul României

Csomortányi a anunțat că este timpul ca parlamentarii români să ia atitudine cu privire la protecția copilului și să se hotărască dacă intenționează să protejeze copiii de acest tip de propagandă pe care diferite ONG-uri suspecte încearcă să o impună societății românești și comunității din Transilvania, sub pretextul libertății”.

În aceste condiții, după deschiderea noii sesiuni a Parlamentului României, un proiect de lege similar cu cel inițiat de partidul FIDESZ la Budapesta, va va propus pentru introducerea pe ordinea de zi de către deputatul Zakarias Zoltan, lider al Partidului Popular Maghiar din Transilvania, care a intrat în Parlamentul României pe listele UDMR.

Acesta ar fi un pas important și util pentru societatea românească, chiar dacă România va fi inclusă alături de Ungaria și Polonia pe lista țărilor care desfășoară o vânătoare de vrăjitoare, a mai spus președintele Partidului Popular Maghiar. István Csomortányi a subliniat, de asemenea, dublul standardcare afectează membrii minorităților naționale indigene din Uniunea Europeană, care numără aproximativ cincizeci de milioane de persoane și ale căror drepturi și nemulțumiri sunt ignorate de autoritățile de la Bruxelles. Csomortányi susține că oficialii europeni sunt atenți doar la drepturile comunității LBGTQ și le protejează „cu dinții și unghiile”, spunând despre acestea că sunt „create artificial”.

Liderul PPMT a mai făcut referire la faptul că problema utilizării limbii materne și restituirea bunurilor bisericești este nerezolvată în România, acuzând Bruxelles-ul că nu se implică în rezolva acestor probleme.

La rândul său, Gyula Zatykó, vicepreședinte PPMT, și-a exprimat speranța că  „această problemă va uni puțin popoarele din Europa Centrală și de Est, deoarece această tendință anti-viață afectează în principal Occidentul, în timp ce societățile din regiunea noastră sunt în mare parte în favoarea normalității”. Zatykó a mai transmis că este important ca poporul maghiar din Transilvania să-și eprime opinia în legătură cu această problemă, astfel încât să se poată indica modul în care maghiarii din Transilvania se raportează la comunitatea LGBTQ.

În finalul conferinței de presă de la Oradea, István Csomortányi a explicat că a sosit momentul ca România „să își determine în mod cert poziția cu privire la această chestiune, motiv pentru care proiectul de lege care urmează să fie prezentat de Partidul Popular Maghiar ar putea fi util pentru adoptarea unei poziții mai clare”.

Ungaria merge în contrasens cu valorile europene

Proiectul din Ungaria, inițiat de partidul Fidesz, interzice diseminarea a ceea ce a numit conţinuturi care promovează schimbările de sex sau homosexualitatea în şcoli. 

În mod concret, inițiativa legislativă a Fidesz prevede ca tinerilor sub 18 ani să nu li se prezinte conţinuturi pornografice sau orice alt conţinut care încurajează schimbările de sex ori homosexualitatea. Proiectul, care ar urma să se aplice şi industriei publicităţii, mai prevede crearea unei liste a organizaţiilor autorizate să predea lecţii de educaţie sexuală în şcoli.

Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, înaintea Consiliului European. Sursă foto: Profimedia Images

În practică, programele educaţionale sau reclamele marilor grupuri solidare cu minorităţile sexuale şi de gen, precum reclama Coca-Cola prezentând un cuplu de bărbaţi care a declanşat apeluri la boicot în 2019, nu vor mai fi autorizate, conform proiectului de lege.

Acelaşi lucru va fi valabil şi pentru cărţi, cum a fost o colecţie de poveşti şi legende care minimizează homosexualitatea şi care a atras nemulţumirea guvernului în toamna anului 2020. De asemenea, serialele precum „Friends” sau filmele precum „Bridget Jones”, „Harry Potter” şi „Billy Elliot”, în care este menţionată homosexualitatea, ar putea fi interzise minorilor, au avertizat ONG-urile.

Joi, Amnesty Internațional a solicitat ofițerului maghiar pentru drepturi fundamentale (avocatul poporului din Ungaria) să condamne public și să reclame la Curtea Constituțională legea inițiată recent adoptată și promulgată de autoritățile de la Budapesta. Experții Amnesty International susțin că „legea încalcă drepturile omului, limitează drastic libertatea de exprimare şi drepturile copiilor, pune în pericol sănătatea mintală a tinerilor din comunitatea LGBTQ şi îi împiedică, de asemenea, să aibă acces la informaţii şi susţinere”.

Guvernul condus de Viktor Orban este cunoscut pentru ofensiva împotriva comunității LBGTQ. Acesta şi-a intensificat retorica anti-LGBT după ce economia a fost lovită de criza pandemică, redefinind în Constituţia maghiară căsătoria ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie şi interzicând adopţiile de către cupluri de acelaşi sex. Guvernul a eliminat totodată, statutul legal al persoanelor transgender, într-o decizie cu aplicare retroactivă despre care Curtea Constituţională de la Budapesta a afirmat că încalcă legea fundamentală. Premierul Viktor Orban a anunțat un referendum național pe această temă, motivând că scopul legii este de a-i „proteja pe copii” și de a „lupta împotriva pedofiliei”.

Legea maghiară împotriva comunității LGBTQ a determinat 17 state membre, printre care Franţa, Germania, Olanda, Italia şi Belgia, să le scrie liderilor UE Charles Michel şi Ursula von der Leyen şi secretarului general al ONU Antonio Guterres despre necesitatea de a susţine valorile europene. Din cauza acestei legi, premierul Țărilor de Jos, Mark Rutte, a susținut că Ungaria nu mai are ce să caute în Uniunea Europeană. Ulterior, Comisia Europeană a lansat o procedură de infringement împotriva Ungariei din cauza legislației anti-LGBT și a felului în care tratează aceste minorități, susținând că proiectul de lege este discriminatoriu.

Citiți și: Ursula von der Leyen este „foarte îngrijorată” de legea Ungariei care interzice „promovarea” homosexualității în rândul minorilor

Editor : Marco Badea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Blocaj în negocierile pentru Guvern, înainte de consultările cu Iohannis. PNL insistă să ia Dezvoltarea, UDMR nu cedează

Viktor Orban: Bruxellesul vrea să transforme Ungaria în Magdeburg. Ce spune premierul maghiar despre aderarea României la Schengen

Viktor Orban: Ungaria se bazează pe sprijinul României și al Bulgariei pentru a-și asigura livrările de energie

Surse: Liberalii strâng semnături pentru a-l propune pe Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale. PSD nu l-ar refuza

Partenerii noștri