Live

Un copil de trei ani și-a împușcat mortal sora de un an, cu un pistol găsit în casă

Data publicării:
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia

Un copil de trei ani și-a împușcat mortal sora de un an, luni, cu un pistol găsit în casa lor din San Diego, California, au transmis autoritățile locale, relatează CBS News.

Un apel de urgență a fost făcut la ora 07:00 dimineața despre o împușcătură auzită într-o casă din Fallbrook, au declarat autoritățile, potrivit unui comunicat de presă.

Polițiștii care au răspuns apelului au confirmat la fața locului incidentul. Un copil de trei ani a avut acces la o armă încărcată cu care și-a împușcat accidental surioara de un an de zile, la nivelul capului. Copila a fost transportată la spitalul local, însă a fost declarată decedată la scurt timp. „În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața, copila a fost declarată decedată în jurul orei 8:30 a.m.”, a spus departamentul șerifului.

Nu este clar dacă în casă se aflau adulți în momentul împușcăturii, precizează sursa citată.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a determina cum s-a întâmplat tragedia, iar medicii legiști urmează să facă o autopsie pentru a stabili cauza morții, au precizat autoritățile.

„Departamentul șerifului a transmis condoleanțe familiei și celor afectați de acest deces”, a mai transmis poliția.

Potrivit organizației nonprofit Everytown for Gun Safety, armele de foc sunt principala cauză de deces pentru copiii sub 18 ani în Statele Unite, împușcăturile accidentale reprezentând 5% din decesele anuale.

Luna trecută, un băiețel de 6 ani din Detroit și-a împușcat fratele de două ori. Tot în iunie, un băiețel de 3 ani a murit după ce s-a împușcat accidental, în Tennessee, au spus oficialii. În mai, o fetiță de 4 ani a împușcat și a ucis accidental un alt copil, în Illinois, au spus autoritățile. O altă fetiță de 4 ani a fost grav rănită după ce s-a împușcat accidental în cap în Georgia, tatăl ei lăsase arma încărcată pe podeaua casei lor, a spus poliția.

Editor : C.L.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Viktor Orban este convins că în urma alegerilor din SUA „trecem de la vremea războiului la o eră a păcii"

SUA au expulzat 270.000 de migranţi ilegali într-un an, mai mulți decât în mandatul lui Trump

Pakistanul devine „o amenințare emergentă pentru SUA”. Care este motivul

Antony Blinken: Ucraina trebuie să decidă între „continuarea luptei și negocieri pentru o încetare a focului”

Partenerii noștri