Live

Un copil de 5 ani a murit după a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Oneşti

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Alexandru Busca/Inquam Photos

Un copil în vârstă de cinci a murit după ce a căzut, vineri, de la etajul al nouălea al unui bloc de locuinţe din Oneşti. Medicii ajunși la locul tragediei au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au avut succes.

ACTUALIZARE: Copilul de 5 ani care a căzut, vineri, de la etajul 9 al unui bloc din municipiul Oneşti a decedat, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisarul Cătălina Păduraru.

Manevrele de resuscitare pe care medicii le-au efectuat la faţa locului nu au avut succes.

Poliţiştii continuă cercetările în cadrul unui dosar privind infracţiunea de ucidere din culpă.

ȘTIREA INIȚIALĂ

Conform datelor furnizate de oficialii Poliţiei judeţene Bacău, incidentul s-a produs într-un bloc de locuinţe situat pe strada Aleea Parcului din Oneşti.

Din primele verificări se pare că minorul, în timp ce se afla în locuinţă cu mama sa, într-un moment de neatenţie, ar fi căzut de la pervazul geamului de la bucătărie”, informează IPJ Bacău.

La ora transmiterii acestei ştiri echipajele medicale trimise la faţa locului fac manevre de resuscitare.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Răsturnare de situație în dosarul dublei crime din Onești. Șeful SIAS va fi inculpat pentru că trupele speciale n-au intervenit la timp

Condamnare definitivă pentru Gheorghe Moroșan, cel care a ucis doi muncitori sub ochii polițiștilor, în Onești

Șirul crimelor din România în care Poliția nu a intervenit la timp

Patru bărbați, implicați în lovirea a doi polițiști, au fost arestați preventiv. La percheziții s-au găsit numeroase arme albe

Partenerii noștri