Un copil de 15 ani a fost prins în Arad la volanul unei mașini furate din Bacău. Ar fi condus peste 600 de kilometri
Un copil de 15 ani este suspectat că ar fi condus peste 600 de kilometri, din Bacău în Arad. În mașina care figura ca fiind furată pe 7 aprilie din Bacău se aflau alți doi copii, de aceeași vârstă, toți din județul Bacău. Când au dat nas în nas cu polițiștii din Nădlac, care i-au tras pe dreapta pentru un control de rutină, cei trei au încercat să scape, scrie PressAlert.ro.
Echipajul de poliție făcea un control de rutină în trafic în Nădlac, județul Arad, când a observat cum o mașină schimbă brusc direcția de mers. Agenții și-au dat seama că ceva nu este în regulă, așa că au pornit în urmărirea autoturismului.
L-au găsit în scurt timp, într-o parcare din apropiere. Șoferul și cei doi pasageri au încercat să fugă, dar au fost prinși din urmă.
Supriza polițiștilor a fost când au descoperit că la volan se afla un băiat de 15 ani din Bacău. Mașina, înmatriculată tot în Bacău, figura ca fiind furată în urmă cu câteva zile.
"Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul ar fi fost condus de un minor de 15 ani, din județul Bacău, care călătorea însoțit de alți doi minori, de aceeași vârstă, din același județ. Autoturismul figurează sustras din județul Bacău, din data de 7 aprilie, iar cel în cauză nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Unul dintre cei trei minori figura în bazele de date ca fiind căutat de autorități", au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Tinerii au fost internați într-un centru al Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Arad, în vedere luării măsurilor de urmare.
Polițiștii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News