Live

Un copil de 10 ani a murit după ce gardul unui stadion s-a prăbușit peste el

Data publicării:
Ambulanță , în timpul unei intervenții FOTO: Agerpres

Un copil de 10 ani a murit sâmbătă după ce o bucată de beton din gardul unui stadion din Galați s-a prăbușit peste el. Băiatul participa la o competiție sportivă.

Potrivit IPJ Galați, polițiștii au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că un copil a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuiește un teren de fotbal ce aparține de un stadion din municipiul Galați.

„Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din județul Vaslui, în timp ce participa la o competiție sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 placi de beton s-ar fi desprins și ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului și a corpului”, au transmis polițiștii, citați de Mediafax.

Conform acestora, copilului i-a fost acordat primul ajutor de către personalul medical de la Serviciul de Ambulanță și a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf Ioan” din Galați, unde a murit.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând a fi stabilite cauzele producerii acestui accident.

Editor : A.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Gestul șocant al unui bărbat, din gelozie. A instalat dispozitive de înregistrare în casa și mașina fostei concubine, pentru a o urmări

Tragedie în Galați. Un motociclist a murit după ce a fost lovit de mașina condusă de iubita lui

VIDEO Un tânăr fără permis și cu numere false la autoturism a încercat să scape de polițiști lovindu-le mașina

Focuri de armă în Galați: un bărbat a scos pistolul în plină stradă, după un conflict spontan

Partenerii noștri