Live

Un brăilean a ucis trei mistreți în timp ce fugărea cu mașina o turmă de 20 de animale pe un câmp din Vaslui

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Poliția de Frontieră Română

Poliţiştii de frontieră au început cercetările în cazul unui brăilean aflat la vânătoare de animale sălbatice fără să deţină documentele necesare pentru această activitate.

La sfârşitul săptămânii, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Berezeni – I.T.P.F. Iași, care efectuau supravegherea frontierei de stat cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, au observat în apropierea localității de frontieră Bumbăta, la aproximativ 500 m de râul Prut, pe o tarla arată și discuită, un autovehicul care se deplasa haotic, efectuând cercuri și întoarceri cu farurile aprinse. După o observare atentă, polițiștii au constatat că autovehiculul în cauză urmărea o turmă de aproximativ 20 mistreți, trei dintre animalele sălbatice fiind căzute la pământ.

În cel mai scurt timp, o patrulă a poliției de frontieră s-a deplasat la fața locului și a procedat la interceptarea autovehiculului. La controlul efectuat s-a stabilit că autovehiculul este marca Toyota Land Cruiser și este condus de un brăilean în vârstă de 35 de ani, arată un comunicat al instituției.

În momentul în care colegii noștri au solicitat prezentarea autorizaţiei de vânătoare, permisul de membru vânător, permisului de port armă şi talonul, brăileanul a declarat că nu este posesor de armă sau membru vânător și nu posedă autorizație de vânătoare.

Cu ocazia verificării mijlocului de transport nu au fost identificate arme, muniții, animale sălbatice sau părți din acestea transportate. În schimb, s-a constatat că autovehiculul prezenta urme de culoare roșie, posibil sânge, și era avariat.

Cu privire la cele constatate, brăileanul a declarat că a urmărit porcii mistreți cu scopul de a alunga animalele pentru a nu distruge culturile agricole din zonă, fără intenția de a le omorî. Acesta a mai declarat că știe că a lovit accidental trei dintre animalelle sălbatice, dar că nu a anunțat autoritățile competente deoarece a crezut că animalelor nu le-au fost provocate leziuni ce pot aduce moartea.

Animalele sălbatice din specia mistreț braconate, două femele și un mascul, cu valoarea prejudiciului de recuperat de 20.000 de lei, au fost predate la Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Vaslui, la dispoziția organului de poliție judiciară.

Autovehiculul marca Toyota Land Cruiser, în valoare de 75.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării și definitivării cercetărilor.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali a reacționat imediat: ce informații a primit despre Călin Georgescu, în urmă cu o lună: "Un prieten mi-a spus!"

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri