Video Un bolnav de COVID care respiră cu masca de oxigen privește de la geamul salonului de spital protestele anti-restricții din Brașov
Proteste anti-restricții au avut loc, luni seară, și în Brașov, unde camerele au surprins o scenă impresionantă.
Coloana de manifestanți a trecut, la un moment dat și pe lângă Spitalul CFR, de pe bulevardul 15 noiembrie, unde sunt tratați pacienți cu COVID-19.
În timp ce protestatarii strigau lozinci anti-restricții, un pacient cu masca de oxigen pe față privea de la fereastra salonului mulțimea nemulțumită.
Spitalul CFR din Brașov este spital suport COVID.
Proteste anti-restricții au avut loc în Capitală, dar și în alte mari orașe ale țării.
La Galați, protestatarii au aruncat cu pietre și petarde spre jandarmi
Protestatarii din Galați au aruncat luni seara cu pietre și petarde spre jandarmi. Peste o mie de oameni protestează față de restricțiile anunțate de autorități în centrul orașului.
Protestatarii au pornit în marș pe străzile din centrul orașului, iar la ora transmiterii acestei știri au blocat una dintre cele mai impornate străzi din Galați.
La un moment dat, mai mulți protestatari au aruncat cu pietre și petarde spre jandarmii care asigură ordinea la protest.
Luni este a doua seara consecutivă de proteste la Galați. Luni, peste 500 de oameni au ieșit în stradă și au scandat împotriva restricțiilor impuse de autorități.
Editor : D.C.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News