Un bătrân a fost lovit de o Ambulanță pe trecerea de pietoni, în Turda
Bărbatul în vârstă de 71 de ani se deplasa cu o tricicletă destinată persoanelor cu dizabilități. În timp ce traversa regulamentar strada, a fost acroșat de o Ambulanță care nu se afla în misiune. Potrivit polițiștilor din Cluj echipajul medical nu avea semnalele luminoase sau acustice în funcţiune.
O ambulanţă a acroşat, marţi, în Turda, un bărbat de 71 de ani, care se deplasa pe trecerea pentru pietoni cu o tricicletă electrică destinată persoanelor cu dizabilităţi.
Bătrânul a fost preluat de o altă Ambulanță sosită la fața locului și transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
"În jurul orei 11.50, poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei municipiului Turda au fost sesizaţi despre un eveniment rutier înregistrat pe strada Ştefan cel Mare. Primele cercetări efectuate la locul accidentului au condus la stabilirea faptului că o ambulanţă SAJ, condusă dinspre municipiul Cluj-Napoca, fără a avea semnalele luminoase sau acustice în funcţiune, ar fi acroşat un bărbat în vârstă de 71 de ani, din comuna Sănduleşti, care se deplasa pe trecerea pentru pietoni, cu o tricicletă electrică, destinată persoanelor cu dizabilităţi", informează IPJ Cluj.
Potrivit polițiștilor, șoferul Ambulanței care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.
Editor : D.D.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News