Un bărbat din Vâlcea şi-a înjunghiat colegul de apartament pentru că i-a consumat mâncarea şi băutura
Un bărbat a fost arestat preventiv de Tribunalul Vâlcea după ce şi-a înjunghiat colegul de apartament pentru că i-ar fi consumat mâncarea şi băutura. Victima a fost dusă la spital şi are nevoie de o lună de îngrijiri medicale.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea a anunţat luni, printr-un comunicat de presă, că un bărbat este cercetat de procurori pentru comiterea infracţiunii de tentativă de omor.
“În noaptea de 7/8 iulie 2023, în jurul orelor 01.00, inculpatul, în timp ce se afla împreună cu victima, colegul său de muncă şi de apartament, în locuinţa comună din municipiul Râmnicu Vâlcea, i-a reproşat acesteia că a consumat băutura şi mâncarea lui, ocazie cu care l-a înjunghiat în abdomen cu un cuţit. După ce a fost înjunghiată cu cuţitul în abdomen, victima a fugit din locuinţa comună şi s-a refugiat în faţa scării blocului, unde a fost identificată de către lucrătorii de poliţie, în timp ce agresorul a rămas în apartament”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, potrivit News.ro.
Sursa citată a menţionat că victima a suferit răni care necesită 25- 30 de zile de îngrijiri medicale şi care i-au pus viaţa în primejdie, pentru salvarea acesteia fiind necesară intervenţia chirurgicală de urgenţă.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar apoi a fost prezentat Tribunalului Vâlcea care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Editor : I.C
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News