Live

Un bărbat din județul Hunedoara a fost prins sub tractorul pe care îl conducea

Data publicării:
Victima a fost preluată de elicopter conştientă. FOTO: ISU Hunedoara

Un bărbat în vârstă de 39 de ani din comuna hunedoreană Cerbăl a fost rănit, după ce a fost prins sub tractorul pe care îl conducea şi care s-a răsturnat pe un teren agricol din satul Socet, acesta fiind transportat la spital cu un elicopter SMURD, anunţă sâmbătă ISU Hunedoara, transmite Agerpres.

„Apelul la 112, transmis de un apropiat, anunţa că rănile sunt grave, astfel că a fost solicitată intervenţia unui elicopter SMURD, de la Arad”, precizează sursa citată.

Pentru coordonarea acţiunii, la locul accidentului s-a deplasat de urgenţă o echipă a Detaşamentului de pompieri Hunedoara, cu o ambulanţă SMURD şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă.

Victima a fost preluată de elicopter conştientă, cooperantă şi stabilă hemodinamic, fiind transportată la Spitalul Municipal Hunedoara, unde a fost internată pentru investigaţii şi tratament medical de specialitate.

Potrivit ISU, tractorul, care transporta lemne, s-a răsturnat cel mai probabil din cauza terenului denivelat.

„Pe lângă tractor se aflau cei doi copii ai săi. Cel mai mare, în vârstă de 13 ani, a sunat la 112”, a precizat sursa citată.

Este al doilea accident de acest fel produs în judeţul Hunedoara în doar 7 zile.

Sâmbăta trecută, un bărbat din comuna Sălaşu de Sus, în vârstă de 57 de ani, a fost prins sub tractorul pe care îl folosea la transportul de material lemnos, care s-a răsturnat.

Şi în acest caz, persoana rănită a fost transportată la spitalul din municipiul Hunedoara. 

Editor : Bianca Chirilă

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

O poliţistă în vârstă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier

Urmărire în trafic în Dâmbovița, după ce un șofer a lovit un pieton. Prietenul lui beat și fără permis s-a urcat apoi la volan

Partenerii noștri