Un bărbat din Bistrița-Năsăud a ajuns în instanță pentru o casă declarată monument istoric, care nu mai există de 17 ani
Un bărbat din Bistrița-Năsăud a dat în judecată statul pentru o casă declarată monument istoric, care nu mai există, însă, de 17 ani. Acesta a cumpărat un teren de peste 8.000 mp și, când a vrut să-și construiască o casă acolo, a aflat că nu poate. În acte figurează o casă parohială, din 1753, care a fost demolată în 2006 de fostul proprietar al terenului, fără avizul Direcției pentru Cultură Bistrița-Năsăud. Recent, dosarul a ajuns pe rolul Curții de Apel Cluj, scrie Gazeta de Bistrița.
Bărbatul a cumpărat, în 2010, un teren de 8.559 mp în satul Viile Tecii, comuna Teaca, județul Bistrița-Năsăud. Când a vrut să-și construiască o casă, a descoperit că în CF-ul aferent terenului figura și o locuință, care fusese demolată ilegal în 2006.
Este vorba despre casa parohială a Bisericii Evanghelice din sat, construită în 1753 în stil baroc, declarată monument istoric cu blazon de frontiscipiu. Locuința, clasificată drept monument istoric de categorie B, care nu mai există fizic de 17 ani, figurează și astăzi în lista Patrimoniului Cultural al României.
Casa fusese vândută, la începutul anilor 2000, unei alte familii din Bistrița de Protopopiatul Evanghelic din Sibiu, scrie sursa citată. Proprietarii de la acea vreme au obținut, de la Primăria Teaca, o autorizație de demolare, însă nu și avizul Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud.
Au demolat ilegal casa, iar patru ani mai târziu au vândut terenul. În momentul în care noul proprietar a vrut să-și ridice o casă, au început problemele.
Cazul a ajuns în instanță în 2011, în urma unei sesizări a Direcției Județene pentru Cultură Bistrița-Năsăud. S-a deschis dosar penal pentru demolare ilegală, însă procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale faţă de proprietarii de la acea vreme şi faţă de angajaţii Primăriei Teaca, întrucât de la data emiterii autorizaţiei de demolare şi până la data sesizării, respectiv 03.02.2011, trecuseră 5 ani.
Sătul de tergiversări, bărbatul a dat în judecată Direcția Județeană pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Ministerul Culturii, dar și Comisia Națională pentru Monumente Istorice. La începutul acestui an, dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Bistrița-Năsăud. După trei termene, instanța bistrițeană și-a declinat competența. Cazul se judecă acum la Curtea de Apel Cluj, unde un prim termen a avut loc chiar zilele trecute, mai scrie sursa citată.
Editor : Izabela Zaharia
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News