Live

Ultimul weekend înainte de Crăciun. Goana după cumpărături a adus aglomerație în piețe și magazine, în ciuda bugetelor mai mici

Mădălina Chițu Data publicării:
Piețele, supermarketurile și mall-urile s-au aglomerat în ultimul weekend înainte de Crăciunul 2021 Foto: captură video Digi24

Este ultimul weekend înainte de Crăciun și principala grijă a românilor par să fie cumpărăturile. Unii caută mâncare, alții decorațiuni și cadouri pentru cei dragiPiețele, supermarketurile și mall-urile au fost aglomerate încă de la primele ore ale dimineții, deși până în Ajun programul magazinelor va fi până la ora 22:00.

 

Carnea de porc este nelipsită din coșurile de cumpărături ale românilor care au început pregătirile pentru masa de Crăciun. La fel, și cozonacii.

- Încercăm o variantă nouă, de măr cu scorțișoară, spune o tânără.

- Faceți cumpărăturile din timp ca să nu vă aglomerați?

- Da. Prefer așa. Nu îmi place aglomerația de sfârșit de săptămână, înainte de sărbători. Nu mi-a plăcut niciodată.

- Ne pregătim pentru săptămâna viitoare, spune un alt client din supermarket.

- Ce luați?

- Cam de toate. De la carne până la fructe.

Câți bani cheltuie un român pentru masa de Crăciun

Anul acesta, bugetul mediu pe care românii vor să-l cheltuie cu ocazia Crăciunului – incluzând cadouri și masa tradițională - este 1.017 lei. Un român din doi spune că, față de anul trecut, banii pentru sărbători sunt mai puțini. Asta în timp ce doar 1 din 5 alocă mai multe fonduri.

„Lumea își păstrează banii pentru gaze, lumină. Mâncarea pentru ei e acum un moft, e un lux. Nu mai sunt bani. Românul nu își mai cumpără cum cumpăra înainte un kg. Își ia o bucată două, o ceapă”, spune Florin Paraschiv, vânzător.

Bugetul românilor de sărbători, în 2021 Foto: captură video

Cât costă bradul de Crăciun

Anul acesta, doar 30 la sută dintre români au de gând să își cumpere un brad de Crăciun, însă nu mai scump de 150 de lei.

Prețul brazilor pleacă de la 79 de lei și ajunge până la 300 de lei.

„Este puțin peste bugetul nostru, dar facem sacrificii pentru aducerea bucuriei în casă”, spune o femeie.

Spre deosebire de anul trecut, grija de pandemie și COVID nu îi ține pe români departe de cumpărături. Ca în fiecare an, cu o săptămâna înainte de Crăciun începe goana după cadouri.

„Numai că ăsta este aurit, ăsta este argint” - explicațiile le primește de la vânzătoare un domn, care a ieșit să-i cumpere un cadou soției. 

- Avem o strategie cu nepoții. Noi dăm banii și părinții le aduc la noi, ne explică el de ce nu caută mai degrabă jucării.

- Și vă strângeți toată familia.

- Și ne strângem și sărbătorile celelalte, adică și de Crăciun, și de Anul Nou, spune el.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Goana după cumpărături și cadouri. Cum se circulă în marile orașe cu câteva zile înainte de Crăciun

Măsuri obligatorii pentru a călători în siguranță. Ce nu trebuie să îi lipsească niciun călător în caz de urgență

Războiul primarului din Constanța cu părinții elevilor din oraș. Edilul cere controale în 5 școli, pentru a verifica vizele de flotant

Inflația taie din bugetul de Sărbători. Câți bani sunt dispuși românii să cheltuie anul acesta pentru cadourile și masa de Crăciun

Partenerii noștri