Live

Ucraina susține că două rachete rusești au traversat spațiul aerian al României. MApN: Nu au trecut la mai puțin de 35 km de graniță

Data actualizării: Data publicării:
Rachete Kalibr lansate de o navă militară rusă. Foto: Profimedia Images

Statul Major al armatei ucrainene a anunțat vineri dimineață că două rachete Kalibr trase de ruși au traversat spațiul aerian al Republicii Moldova și al Românei. Ministerul Apărării de la Chișinău a transmis într-un comunicat oficial că o rachetă a traversat spațiul ei aerian, în vreme ce Ministerul Apărării de la București a negat că spațiul aerian al România a fost traversat de rachete. Radarele armatei române au detectat o rachetă rusească trasă din Marea Neagră, însă aceasta nu s-a apropiat la mai puțin de 35 de kilometri de granița noastră. În plus, două avioane MiG-21 care se aflau în zbor de exercițiu în zonă au fost trimise spre granița de nord, pentru „a suplimenta opțiunile de reacție”.

„Astăzi, 10 februarie, ora 10.18 AM, două rachete de croazieră rusești Kalibr au traversat granița de stat a Ucrainei cu Republica Moldova. la aproximativ 10:33 AM, aceste rachete au intrat în spațiul aerian al României. După aceea, rachetele au reintrat în spațiul aerian al Ucrainei prin punctul comun de graniță al celor trei țări”, a anunțat Statul Major al Ucrainei într-o postare pe Facebook. 

Rachete au fost lansate din zona Mării Negre, a mai precizat sursa citată.

La rândul său, Ministerul Apărării de la Chișinău a informat, tot vineri dimineață, într-un comunicat oficial, că spațiul aerian al Republicii Moldova a fost traversat de o rachetă, fără să facă precizări legate de originea acesteia, ci doar de traiectorie.

Potrivit ministerului moldovean, racheta a traversat Moldova pe deasupra regiunii transnistrene, iar traiectoria descrisă nu trece pe deasupra României.

„Structurile responsabile din cadrul instituției au detectat, la ora 10:18, o rachetă, care a traversat spațiul aerian al Republicii Moldova, deasupra localității Mocra din regiunea transnistreană și, ulterior, deasupra localității Cosauți din raionul Soroca, cu direcția spre Ucraina. Menționăm că Ministerul Apărării, în colaborare cu structurile responsabile din țară, monitorizează atent situația în regiune, și condamnă ferm violarea spațiului aerian al Republicii Moldova”, se arată în comunicatul Ministerului Apărării de la Chișinău.

Traiectoria rachetei rusești, potrivit descrierii Ministerului Apărării de la Chișinău. Sursă foto: Google Maps, Min. Apărării Chișinău

MApN: Racheta nu a traversat „în niciun moment spațiul aerian al României”

Pe de altă parte, România neagă că spațiul său aerian ar fi fost traversat de rachete rusești. Ministerul Apărării de la București arată într-un comunicat că radarele armatei au detectat o „țintă aeriană” rusească lansată din Marea Neagră, care a traversat Ucraina și Republica Moldova, „fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României”.

„Sistemul de supraveghere aeriană al Forțelor Aeriene Române a detectat vineri, 10 februarie, o țintă aeriană lansată din Marea Neagră de pe o navă a Federației Ruse, din apropierea Peninsulei Crimeea, cel mai probabil o rachetă de croazieră, care a evoluat în spațiul aerian al Ucrainei, Republicii Moldova și a reintrat în spațiul aerian ucrainean fără să intersecteze, în niciun moment, spațiul aerian al României.

Cel mai apropiat punct al traiectoriei țintei de spațiul aerian al României a fost înregistrat de sistemele radar la aproximativ 35 kilometri Nord-Est de graniță.

Autoritățile române au aplicat toate procedurile standard de la momentul detectării lansării țintei și până la clarificarea completă a acestei situații. În plus, la ora 10.38, două aeronave MiG-21 LanceR ale Forțelor Aeriene Române din serviciul de luptă Poliție Aeriană sub comandă NATO, care se aflau în acea perioadă într-un zbor de exercițiu, au fost redirecționate către zona de Nord a României pentru a suplimenta opțiunile de reacție.

După aproximativ două minute situația a fost clarificată, iar cele două aeronave și-au reluat misiunea inițială.

Forțele Aeriene Române monitorizează permanent, în cooperare cu forțele Aliate, spațiul aerian național și zona din proximitate”, se precizează în comunicatul MApN.

Editor : Bogdan Păcurar

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ce argumente ar putea folosi Trump ca să îl convingă pe Putin să oprească războiul. Expert: E imposibilă o pace în 24 de ore

„Rachetă balistică venind dinspre nord!”. Explozii puternice în Kiev, după un atac rusesc masiv. Cel puțin un mort și mai mulți răniți

Marea Britanie ar putea trimite trupe în Ucraina pentru a-i instrui pe soldaţii ucraineni, sugerează ministrul apărării

Zelenski a anunțat când va primi în Ucraina vizita emisarului pentru pace al lui Trump. „Vom discuta cu Keith Kellogg”

Partenerii noștri