Trei ucraineni au fost găsiți de Salvamont în Munţii Maramureşului. Erau de 10 zile pe drum şi nu mai aveau hrană şi apă
Salvamontiştii au găsit, vineri, în Munţii Maramureşului, după câteva ore de căutări, trei cetăţeni ucraineni care erau de zece zile pe drum și rămăseseră fără hrană şi apă. Zăpada în zonă are 50-60 de centimetri, dar ajunge şi la un metru înălţime.
ACTUALIZARE 20.44 Cei trei cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului şi au solicitat ajutorul pentru a fi recuperaţi au fost găsiţi de salvamontişti şi poliţiştii de frontieră, a anunțat, vineri seara, directorul Serviciului Public Judeţean Salvamont Maramureş, Dan Benga.
„Salvatorii montani împreună cu echipa Poliţiei de Frontieră i-au găsit pe cei trei ucraineni. Doi dintre ei sunt relativ bine, dar unul este în hipotermie, epuizat fizic şi nu e într-o stare generală prea bună, având nevoie de ajutor medical. Salvatorii le-au dat ceai cald, hrană şi batoane proteice şi vor porni spre baza muntelui. Vor fi coborâţi de pe munte, iar în sprijinul echipelor de căutare-salvare va fi trimis în sprijin un echipaj SMURD", a spus Dan Benga, citat de Agerpres.
În timp ce echipele de salvare se aflau pe munte, un alt cetăţean ucrainean a solicitat ajutorul autorităţilor române spre a fi recuperat.
„Revenim, fiindcă în acest moment a intrat un nou apel de urgenţă cu un alt cetăţean ucrainean care se află pe munte şi solicită ajutorul salvatorilor”, a mai adăugat reprezentantul Salvamont Maramureş.
Știrea inițială: Salvamont Maramureş intervine în Munţii Maramureşului pentru recuperarea şi extragerea a trei cetăţeni ucrainieni de 25, 31 şi 34 ani.
„Colegii de la STS Maramureş au reuşit localizarea lor. Cei trei sunt de 10 zile pe drum, iar de 9 zile dorm în munți şi nu mai au hrană, apă. Sunt uzi si hipotermici”, a transmis Salvamont Maramureş.
Ucrainenii sunt speriaţi şi solicită ajutor de urgenţă.
”În acest moment, o echipă a Salvamont Maramures se deplasează la baza muntelui unde va face joncţiunea cu colegii de la Poliţia de Frontieră Poienile de sub Munte, structura din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, urmând să urce împreună spre locaţia celor trei. Deplasarea se va face terestru (bocanci şi ulterior cu schiurile de tură) având în vedere că în zonă zăpada este undeva la 50-60 cm”, a mai transmis Salvamont.
Editor : M.B.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News