Live

Trei tineri au murit după ce mașina lor s-a rostogolit pe un câmp de porumb. Al patrulea pasager a scăpat doar cu o fractură

Data actualizării: Data publicării:
Sursa foto: Monitorul de Botoșani - https://www.monitorulbt.ro/

Trei tineri, cu vârste de 21, 22 şi 24 de ani, şi-au pierdut viaţa, în noaptea de duminică spre luni, în urma unui accident rutier produs pe raza comunei Ripiceni, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Dorina Lupu.

Potrivit sursei citate, un al patrulea tânăr, în vârstă de 24 de ani, care a suferit o fractură de antebraţ, a fost transportat la spital de către echipajul SMURD din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni.

"Autoturismul în care se aflau cei patru s-a răsturnat pe un câmp, într-un lan de porumb. Cei trei tineri decedaţi au fost găsiţi pe câmp. Al patrulea pasager era în maşină. La locul intervenţiei au ajuns şi două echipaje medicale ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dar nu s-a mai putut face nimic pentru cei trei", a afirmat reprezentantul ISU.

Poliţia urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs tragedia.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Crimă descoperită după un accident rutier: Soția șoferului rămas încarcerat între fiare a fost găsită moartă în casă

O femeie a murit în urma unui accident rutier petrecut pe DN 1

Un bărbat a supraviețuit după ce s-a răsturnat cu mașina, dar a fost accidentat mortal de autoturismul care venea din spate

Un adolescent a murit, iar fratele lui a fost rănit, după ce au furat mașina părinților și s-au răsturnat cu ea

Partenerii noștri