Live

Trei persoane din Vâlcea, cercetate pentru trafic de migranți irakieni

Data actualizării: Data publicării:
Mașină de poliție. Foto: Poliția Română

Trei persoane din Vâlcea sunt cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, două dintre ele sub măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile iar cea de-a treia persoană, reținută inițial pentru 24 de ore, este cercetată sub măsura arestului la domiciliu pentru 30 de zile, după ce, contra unor sume de bani, au încercat să înlesnească trecerea frauduloasă a frontierei de stat a unor cetățeni irakieni.

Potrivit polițiștilor anticorupție, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 150 și 1.000 de euro/migrant, oferite cu scopul de a facilita trecerea frauduloasă a frontierei de stat înspre Germania, cei trei inculpați au asigurat îndrumarea și transportul a doi migranți.

Totodată, s-a stabilit că inculpatul cercetat sub măsura arestului la domiciliu îi îndruma pe ceilalți doi cu privire la deplasarea acestora la locațiile de unde cei doi cetățeni irakieni urmau să fie ridicați și predați, transportându-i pe aceștia pe traseul București – Sibiu.

Fapta s-a produs în ziua de 3 martie, când un inculpat i-a preluat pe cei doi migranți din București și i-a transportat în proximitatea municipiului Sibiu, unde au fost predați către al doilea inculpat care ar fi trebuit să îi transporte în Germania.

În aceeași zi, polițiștii D.G.A. și procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, cu sprijinul unor polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea, au realizat, în apropierea municipiului Sibiu, prinderea în flagrant a inculpatului conducător auto, care îi transporta pe cei doi migranți pentru a-i preda mai departe.

Cel de-al treilea inculpat, coordonatorul activității ilegale, a fost identificat, în aceeași zi, de polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare pe raza acestui județ, fiind reținut, iar, ulterior, plasat în arest la domiciliu.

Cercetările continuă pentru stabilirea întregii activități infracționale și a identificării tuturor persoanelor implicate în săvârșirea faptelor.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiul de vegetație din Vâlcea care a afectat 12 hectare de pădure de fag și stejar a fost localizat

Incendiu de vegetație uscată în județul Vâlcea. Focul s-a extins pe zece hectare, iar pompierii au cerut sprijin aerian

Bărbat cercetat sub control judiciar după ce a șantajat o brașoveancă pe care a cunoscut-o online

Nelu Tătaru, aflat sub control judiciar, spune că vrea să deschidă un cabinet privat: „Nu cred că am fost sau sunt un pericol public”

Partenerii noștri