Live

Tragedia unei familii s-a încheiat cu un gest rar, impresionant

Data actualizării: Data publicării:

Un copil de opt ani care nu mai avea şanse să-şi revină în urma unui accident rutier salvează, cu organele sale donate, viaţa a trei copii, scrie Agerpres.

„Un înger de 8 ani salvează alţi 3 copii. Transplantul înseamnă VIAŢĂ! La Cluj, un accident rutier a frânt, brusc, viaţa unui copilaş de doar 8 ani. O dramă care schimbă definitiv viaţa familiei, pentru că nimic nu se compară cu durerea pierderii unui copil. Cu toate acestea, părinţii au reuşit să găsească puterea de a transforma imensa lor durere în viaţă pentru alţi copii, să dăruiască altor părinţi fericire. Când destinul loveşte pe neaşteptate atât de crunt, puterea de a dărui altor semeni acel bob de rouă care descoperă zorii unui nou început, care şterge coşmarul nopţilor de suferinţă, este un gest suprem”, se arată într-o postare de joi, pe Facebook, a Agenţiei Naţionale de Transplant.

Copilul de opt ani era în moarte cerebrală, după ce la sfârșitul anului trecut a fost implicat într-un accident de circulație.

Rinichii recoltați au fost transplantați unor copii de 9 și 12 ani, la Cluj, iar ficatul va ajunge la un alt copil în Germania.

„Cu profesionalism şi responsabilitate, echipa de coordonare a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Cluj Napoca (dr. Remus Babici - coordonator transplant, dr. Nicoleta Dărăban - kdp) a încheiat una din cele mai sensibile etape ale luptei pentru viaţă. Datorită acestui înger, doi copii, de 9 ani şi de 12 ani, au primit şansa la viaţă prin transplant renal la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal - Cluj-Napoca. Un alt copil va fi salvat prin transplant de ficat la University Hospital Regensburg. Medici români şi străini şi-au unit forţele şi priceperea pentru ca viaţa să meargă mai departe, pentru ca gestul făcut de părinţi să nu fi fost în zadar. Ne înclinăm cu profundă recunoştinţă în faţa părinţilor îndureraţi. Sperăm că vor găsi alinarea la gândul că alţi 3 copii vor putea zâmbi”, se mai arată în postarea Agenţiei Naţionale de Transplant.

Editor web: Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O americancă e al treilea pacient din lume căruia i-a fost transplantat un rinichi de porc

Videoclip emoționant pentru promovarea donării de organe

Familia unui copil care a murit în 2013 din cauza unei boli asociate cu poluarea va primi despăgubiri de la Guvernul britanic

VIDEO. Tragedie în Marea Britanie: Un copil de șapte ani a murit în urma unei explozii

Partenerii noștri