Live

Tot ce trebuie să știți despre vizita Papei Francisc în România

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Gulliver/Getty Images

Vizita Papei Francisc în România, un eveniment istoric pentru ţara noastră, este pregătită în cel mai mic detaliu. Toţi episcopii romano- şi greco-catolici din ţară s-au adunat în apropierea Capitalei, în ultimele zile, şi au pus la punct turneul pe care Suveranul Pontif îl va avea în România timp de trei zile, la finalul lunii mai şi începutul lui iunie.

Pentru autoritățile din România va fi un mare test de organizare, având în vedere că Papa Francisc și-a propus să ajungă în toate provinciile istorice ale României și le va da întâlnire pelerinilor în patru locuri: la București, la Iași, la sanctuarul marian de la Șumuleu Ciuc și pe Câmpia Libertății de la Blaj.

Wilhelm Dancă, preot, decan al Facultații de Teologie Romano-Catolică: Vizita are trei dimensiuni: e o vizită de stat, pastorală și ecumenică.

Prima oprire a Suveranului Pontif, pe 31 mai, va fi la Palatul Cotroceni. Va urma o întâlnire cu Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, după care Papa va ajunge la Catedrala Sfântul Iosif din Bucureşti, unde va celebra Sfânta Liturghie.

Ioan Robu, Arhiepiscopia Romano-Catolică: Pentru noi e un eveniment istoric. Papa nu vine des într-o țară.

Papa Francisc va ajunge a doua zi la Şumuleu Ciuc, unde va prezida celebrarea Sfintei Liturghii, iar de acolo va pleca spre Iaşi.

PS Petru Gherghel, Episcopia romano-catolică de la Iaşi: Va avea loc întâlnirea cu comunitatea catolică și nu numai a Iaşiului și Moldovei, va intra în catedrala nouă, unde un gest așteptat de mult de o mulțime de bolnavi va fi împlinit și trăit. Sfântul părinte îi va întâlni pe bolnavi și bătrâni.

Punctul culminant al prezenţei Papei în România va fi la Blaj, pe 2 iunie, acolo unde va prezida Sfânta Liturghie cu beatificarea a șapte episcopi greco-catolici martiri.

Ioan Robu, Arhiepiscopia Romano-Catolică: E o recunoaștere a ceea ce a făcut biserica catolică în România și episcopii, până la jertfa supremă. Dar persecuția nu a fost doar în România, ci și în alte țări socialiste, și în alte țări au murit episcopi în aceeași perioadă, cred că privirea trebuie să cuprindă și restul apropiat sau îndepărtat de țara noastră, restul aceluiași adevăr, că persecuția a fost un lucru grav în istoria bisericii greco-catolice și a altor biserici din zonă.

Cei care vor să asiste la evenimentele unde va fi prezent Papa Francisc se pot înscrie online sau la parohiile de care aparţin, pâna la sfârşitul acestei luni.

Wilhelm Dancă, preot, decan al Facultății de Teologie Romano-Catolică: Cei care se înscriu beneficiază de o poziție ca să-l poată vedea mai ușor. Cei neînscriși vor intra în marea mulțime de credincioși. Cele 8 discursuri le va prezenta în italiană și vor fi traduse fie alternativ, fie simultan.

Sa mergem împreună” este motto-ul vizitei Papei Francisc în România, a doua pe care un suveran pontif o face în ţara noastră, după Ioan Paul al II-lea, în 1999.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Selecționerul Islandei nu a stat pe gânduri: cum a numit-o pe Kosovo, după tragerea la sorți din Liga Națiunilor

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Papa Francisc şi-a anunţat dorinţa de a fi înmormântat într-un sicriu simplu, din lemn. La ce tradiții mai renunță Suveranul Pontif

„Influencerul lui Dumnezeu” va fi canonizat și va deveni primul milenial declarat sfânt de Biserica Catolică. Anunțul papei Francisc

Papa Francisc denunță războiul din Ucraina: „Un dezastru rușinos pentru umanitate”

Papa Francisc crede că este necesar un studiu internaţional privind un posibil genocid în Fâșia Gaza

Partenerii noștri