Tavanul unui cămin cultural s-a prăbușit peste muncitori. Mai multe persoane au fost rănite
Tavanul unui imobil din localitatea Apahida, din județul Cluj, s-a prăbușit peste muncitori. Mai multe persoane rănite au fost transportate la spital, potrivit Monitorul de Cluj.
Potrivit ISU Cluj, tavanul unui imobil aflat în lucrări de renovare, situat pe strada Libertăţii din Apahida, s-a prăbuşit joi peste mai mulţi muncitori, arată primele date de la locul incidentului.
Este vorba de o intervenție la Căminul Cultural din Apahida, clădire aflată în reabilitare.
La faţa locului au intervenit pompierii de la Detaşamentul 1 Cluj Napoca, patru ambulanţe SMURD şi trei autospeciale au fost trimise pentru a gestiona intervenţia.
„Din primele evaluări, doi dintre bărbați au suferit traumatisme mai grave și a fost necesară extragerea de sub dărâmături de către pompieri. Toți cei patru bărbați care au primit asistență medicală la fața locului vor fi transportați la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate”, informează ISU Cluj.
Editor : Bianca Chirilă
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News