Exclusiv Tanczos Barna: Din ianuarie, centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat vineri, la Interviurile LIVE Digi24.ro, că centralele individuale de apartament nu vor mai fi permise în blocurile noi din luna ianuarie sau februarie, cel târziu. Ministrul a precizat că la începutul anului viitor ar putea exista actul normativ privind această măsură.
Întrebat de centralele de apartament, dacă vor fi interzise și ce se întâmplă cu cele deja montate, ministrul mediului a răspuns: "La cele actuale nu există o alternativă, pentru că acolo unde au fost falimentate sistemele de încălzire centralizată, cetățeanul nu are altă soluție decât centrală individuală de apartament".
Lucrurile se vor schimba doar pentru construcțiile noi.
"Pentru viitor propunerea mea este să nu mai permitem centralele individuale în blocurile noi. Vorbim strict de viitor și doar de construcțiile noi. Centrale doar la comun, la nivel de bloc sau scară și cu eliminarea fumului deasupra, la o înălțime de 40-50 de metri, care practic să ducă noxele cât mai departe de nivelul la care este cetățeanul. Aceasta este soluția peste tot în lume, de aceea vedeți la centrale coșuri foarte înalte.
Ce se întâmplă cu apartamentele care au deja montate centrale proprii
Ce se întâmplă cu cei care au deja montate centrale proprii de apartament, le pot înlocui atunci când ies din garanție?
"Da, cu siguranță. Nu se pune problema în apartamentele existente unde nu este alternativă pentru centrală individuală. Măsura vizează doar blocurile noi, acolo unde se contruiesc acum apartamente și e varianta instalării unei centrale la nivel de scară. În blocurile vechi, unde sunt montate centrale, nu s-a pus problema interzicerii.
Măsura ar urma să fie aplicată din ianuarie sau cel târziu februarie, anul viitor. Dezvoltatorii nu vor mai putea permite instalarea centralelor proprii în apartamentele din blocurile nou construite.
"În ianuarie sper să avem actul normativ, am discutat în coaliție, am făcut propunerea, o să intrăm cu act normaltiv în Guvern. Sper să aprobăm în ianuarie, februarie cel târziu.
"Există deja practică în România. Brașov trimite toți dezvoltatorii imobiliari prima dată să negocieze cu cei la cei de la serviciul de termoficare. Ei sunt cei care stabilesc dacă se poate sau nu ajunge în zona respectivă sau nu este eficient. Abia apoi se poate veni cu alte soluții de încălzire a blocurilor noi", a conchis ministrul Mediului, la Interviurile Digi24 LIVE.
Tanczos Barna trimite Corpul de control al Finanțelor la ANAF
Tanczos: Statul să fie mai „ferm” în colectarea taxelor. Când nu intervine la timp, o companie se poate ascunde după legea insolvenței
Guvernul va taxa tranzacțiile de criptomonede. Anunțul ministrului Finanțelor
Ministrului Finanțelor publice Tanczos Barna: „Nu putem să dezvoltăm doar Bucureștiul și să lăsăm restul țării să se descurce”
Tanczos Barna: 2 miliarde de lei pentru ajutoarele destinate pensionarilor
Bugetul pe 2025 va fi aprobat de Parlament, săptămâna viitoare, spune ministrul Finanțelor. Precizările despre plata pensiilor
Ministrul Mediului, despre lupta cu poluarea. „Sunt câteva puncte negre pe harta României. Acolo, vorbim de o mafie întreagă”
Ministrul Finanțelor: „Nu se majorează TVA”
Ministrul Finanțelor: „Nu iau în calcul nicio majorare de impozite și taxe”
Editor : A.R.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News