Live

Tânărul care a înjunghiat și incendiat un om al străzii din Galați a fost arestat. Acesta și-a recunoscut fapta

Data publicării:
Foto: Monitorul de Galați

Tânărul reţinut pentru uciderea unui bărbat, găsit înjunghiat cu peste 20 de lovituri de cuţit şi incendiat într-o clădire dezafectată din municipiul Galaţi, a fost arestat preventiv, marţi, pentru o perioadă de 30 de zile, informează News.ro.

Tribunalul Galaţi a emis, marţi, la propunerea Parchetului, un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Valentin Budescu, tânărul de 26 de ani care a fost reţinut, după ce a recunoscut în faţa anchetatorilor că el este cel care l-a înjunghiat de mai multe ori pe bărbatul de aproximativ 50 de ani găsit decedat la sfâşitul săptămânii trecute într-o clădire dezafectată din Municipiul Galaţi.

Hotărârea Tribunalului Galaţi nu este defintivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.

Potrivit unui comunicat transmis marţi de IPJ Galaţi, pe 3 februarie, la ora 22.30, printr-un un apel la 112 s-a sesizat izbucnirea unui incendiu în clădirea dezafectată a unui fost oficiu poştal, de pe strada Lebedei, din municipiul Galaţi, iar după stingerea incendiului, pompierii au constatat că pe podeaua uneia dintre încăperile imobilului se afla corpul neînsufleţit al unui bărbat.

A fost sesizată poliţia şi la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă formată din poliţişti ai  Serviciului Investigaţii Criminale şi Serviciului Criminalistic, coordonaţi de un procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, care au constatat că victima era parţial carbonizată şi nu avea asupra sa documente de identitate.

În urma examinării medico-legale a rezultat că moartea bărbatului a fost violentă, existând suspiciunea săvârşirii infracţiunii de omor.

În cauză a fost întocmit dosar penal, investigaţiile şi cercetările conducând la identificarea atât a victimei, un bărbat de 46 ani, din municipiul Galaţi, persoană fără adăpost, cât şi a prezumtivului agresor, un tânăr de 26 ani, din comuna Vârlezi, de asemenea persoană fără adăpost.

Acesta, pe fondul unui conflict spontan, ar fi aplicat victimei mai multe lovituri de cuţit, provocându-i moartea, după care, pentru a-şi ascunde fapta, a încercat să incendieze cadavrul.  

"Este vorba despre un bărbat de 26 de ani, tot om al străzii, care şi-a recunoscut fapta. Moartea victimei s-a datorat şocului hemoragic produs prin înjunghiere; au fost peste 20 de lovituri de cuţit. Inculpatul a spus că a victima i-ar fi furat nişte cabluri", a declarat, anterior, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi, Liliana Istrate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi a deschis în acest caz un dosar penal pentru omor.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

O mașină Google Maps a surprins un detaliu esențial în cazul unei persoane dispărute din Spania

Noi detalii în cazul românului din Spania acuzat că și-a ucis fosta parteneră într-o mașină, de față cu fiica lor de doi ani

Un român din Spania și-a ucis fosta parteneră în fața copilului lor. După câteva ore, s-a predat la poliție. Cum s-a întâmplat totul

Poliţia din SUA a reţinut un bărbat în legătură cu uciderea directorului UnitedHealthcare, crima care a șocat SUA

Partenerii noștri