Live

Tânăr de 22 de ani, surprins în timp ce conducea pe contrasens, într-o localitate, cu 180 de km/h

Data publicării:
Mașină de poliție. Foto: Poliția Română

Un tânăr de 22 de ani a fost surprins de polițiști în timp ce conducea un autoturism cu o viteză de peste 180 de km/h pe sensul opus de mers. Bărbatul a refuzat să oprească la semnalele regulamentare ale acestora, iar în urma verificării făcute de oamenii legii în baza de date s-a constatat că avea permisul suspendat. Șoferul a fost identificat și reținut pentru 24 de ore.

"La data de 1 ianuarie a.c., poliţiştii Biroului Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Reghin au înregistrat cu ajutorul aparatului radar, pe raza localităţii Morăreni, judeţul Mureş, un autoturism rulând cu o viteză de 181 de km/h pe sensul opus de mers. În data de 5 ianuarie a.c., în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 22 de ani. În urma verificărilor efectuate în baza de date a rezultat faptul că tânărul figurează cu dreptul de a conduce suspendat. Conform legislaţiei în vigoare, acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.900 de lei pentru depăşirea vitezei regulamentare, 870 de lei pentru deplasarea pe sensul opus de mers şi cu avertisment pentru neoprirea la semnalele regulamentare ale poliţiştilor", a anunţat, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş.

Poliţiştii i-au întocmit tânărului un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "conducerea unui autovehicul fără a poseda permis de conducere", l-au reţinut pentru 24 de ore şi continuă cercetările pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a acestuia.

Editor : A.A.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

EXCLUSIV Început abrupt de emisiune: ”Florin ne-a cutremurat cu o veste”. Dezvăluirea făcută imediat, în direct

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

VIDEO. Șofer filmat cu un copil în brațe, la volan. Ce amendă riscă bucureșteanul căutat acum de poliție

Un tânăr fără permis a „împrumutat” identitatea vărului său ca să-i conducă mașina. Polițiștii care l-au verificat nu și-au dat seama

Urmărire ca în filme în județul Timiș. Un șofer fără permis a fugit de poliție, după ce a refuzat să oprească la un control de rutină

Vlad Pascu rămâne în arest preventiv până la început anului viitor, a decis judecătoria Mangalia

Partenerii noștri