Live

Sunt așteptate ploi de 40 de litri pe metru pătrat în județul Vaslui. Ministrul Mediului: Ne face să fim în alertă

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Shutterstock

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a declarat duminică că aşteaptă informaţiile orei 18.00 pentru că sunt preconizate, la noapte, începând cu ora 24.00, în judeţul Vaslui, precipitaţii de 40 de litri pe mp, acesta fiind motivul pentru care s-a mutat din Galaţi în Vaslui. El a precizat că monitorizează cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că cel mai probabil aceste precipitaţii vor urca spre judeţele Iaşi şi Botoşani.

„Aşteptăm informaţiile orei 18.00, dar din ceea ce ştim până acum, aşteptăm la noapte, începând cu ora 24.00, aici, în judeţul Vaslui, precipitaţii de 40 de litri pe mp sau în jurul acestei cifre. Asta, la primă vedere, ar putea să nu însemne mult, însă având în vedere că solul e îmbibat deja şi că nu există o scurgere a acestor precipiutaţii, aşa cum s-ar fi întâmplat în urmă cu o săptămână, ne face să fim în alertă. Din acest motiv m-am mutat din judeţul Galaţi în judeţul Vaslui”, a spus ministrul într-o intervenţie la Antena 3, potrivit News.ro.

Fechet a precizat că monitorizează cu atenţie ce se întâmplă şi mai spre nord, pentru că aceste precipitaţii vor urca cel mai probabil în judeţul Iaşi și în judeţul Botoşani.

„E posibil să avem zone afectate şi în Suceava şi Neamţ”, a arătat el, adăugând că „Galaţiul, slavă Domnului, e în afara oricărui pericol”.

Editor : C.S.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

HARTĂ Cod portocaliu de viscol. Zonele în care viteza vântului ajunge la 120 de kilometri pe oră

Prognoza meteo pentru sărbători. Zonele în care sunt așteptate ninsori de Crăciun

Prognoza meteo. Va fi mai cald, dar vin ploile în toată țara. Zonele în care va ninge

ANM: Cod galben de vânt și zăpadă viscolită în mai multe regiuni ale țării. Care sunt zonele vizate

Partenerii noștri