Studiu: Hidroxiclorochina nu are efecte benefice asupra sănătăţii şi provoacă mai multe decese în cazul bolnavilor de Covid-19
Bolnavii de coronavirus cărora li s-a administrat hidroxiclorochină, un tratament lăudat şi promovat de preşedintele american Donald Trump, au avut nevoie în continuare de ventilatoare mecanice, iar rata de decese în rândul acestora a fost mai mare comparativ cu bolnavii cărora nu li s-a administrat acest medicament, conform unui studiu realizat în SUA în centrele medicale ale US Veteran Health Administration, informează CNN.
Cercetarea s-a făcut pe un număr de 368 de pacienţi. 97 dintre aceştia au luat hidroxiclorochină, iar rata mortalităţii în cazul acestora a fost de 27,8%. Pentru restul de 158 de pacienţi, cărora nu li s-a administrat acest tratament, s-a înregistrat o mortalitate de 11,4%.
„S-a înregistrat o rată mai crescută a mortalităţii în cazul pacienţilor trataţi cu hidroxiclorochină. Acest lucru ne arată cât de important este să aşteptăm rezultatele studiilor clinice pe termen lung, înainte de distribuţia, pe scară largă, a unor astfel de medicamente”, se arată în studiu.
În plus, cercetătorii au aflat că tratamentul cu hidroxiclorochină, indiferent că e administrat separat sau în combinaţie cu azitromicina, nu ameliorează starea de sănătate a unui bolnav de Covid-19 şi nici nu îl ajută pe acesta să respire fără ventilator mecanic.
Hidroxiclorochina este un medicament folosit în tratamentul malariei. Preşedintele american Donald Trump a promovat insistent acest tratament în lupta contra coronavirusului, pe care l-a catalogat drept unul „decisiv” şi „extrem de promiţător”.
Tratamentul cu hidroxiclorochină, folosit şi în România
Conform unui studiu similar, realizat în Franţa, timp de două zile s-a administrat hidroxiclorochină la jumătate din 181 de bolnavi de Covid-19, care aveau pneumonie şi necesitau ventilare mecanică. La final, nu s-a înregistrat nicio diferenţă semnificativă între cele două grupuri, în privinţa ratei mortalităţii. Opt pacienţi au fost chiar nevoiţi să întrerupă tratamentul cu hidroxiclorochină, după ce au început să aibă probleme cu inima.
Hidroxiclorochina va fi produsă inclusiv în România. Recent, directorul Antibiotice Iaşi, Ioan Nani, a afirmat că fabrica va putea produce în curând 3,5 milioane de comprimate de hidroxiclorochină.
De asemenea, ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat la Digi24 că s-au importat 500 de kilograme de materie primă și urmează să se producă peste 2 milioane de comprimate de Plaquenil, un medicament folosit în tratarea malariei.
Editor web: Mihnea Lazăr
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News