Live

Foto Statuia baronului von Brukenthal din Sibiu, mânjită cu vopsea în culorile tricolorului. Făptașul a fost filmat

Data actualizării: Data publicării:
Statuia baronului Samuel von Brukenthal, vandalizată. Foto: IPJ Sibiu

Poliţiştii caută un bărbat care a aruncat sâmbătă cu vopsea în culorile tricolorului pe statuia baronului Samuel von Brukenthal din Piața Mare din Sibiu. El a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă, potrivit Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IPJ) Sibiu.

„În cursul acestei dimineţi, în jurul orei 08.00, Poliţia Locală Sibiu a sesizat Poliţia Municipiului Sibiu cu privire la faptul că, azi, în jurul orei 06.00, conform imaginilor surprinse de camerele de luat vederi, o persoană de sex masculin ar fi aruncat cu o substanţă ce pare a fi vopsea pe statuia înfăţişându-l pe Samuel von Brukenthal instalată în Piaţa Mare din municipiul Sibiu. Ca urmare a investigaţiilor preliminare efectuate, la nivelul Poliţiei Municipiului Sibiu - Biroul de Investigaţii Criminale, s-a deschis o anchetă penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de distrugere, în prezent fiind în derulare cercetări în vederea identificării persoanei în cauză şi aplicării măsurilor legale în consecinţă”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

Monumentul inaugurat luna trecută în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis este contestat de cei care îl consideră pe baron responsabil de moartea lui Horea, Cloşca şi Crişan. În septembrie, aproape 200 de persoane au participat la un protest în centrul Sibiului, cerând ca această statuie să fie dată jos, considerată inadecvată, având în vedere rolul pe care von Brukenthal, ca guvernator al Transilvaniei, l-ar fi avut în răscoala de la 1784, cunoscută şi ca „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, scrie Agerpres.

În ziua protestului împotriva statuii lui Brukenthal, reprezentanţii muzeului ce îi poartă numele au scris pe pagina oficială de Facebook: „Chiar dacă Samuel von Brukenthal nu a avut nici o legatură cu execuţia lui Horea, Cloşca şi Crişan, aşa cum ne arată mai mulţi istorici, totuşi Brukenthal l-a trimis la Alba Iulia pe pictorul aflat în acea vreme la Sibiu, Anton Steinwald. Lucrul acesta este bine punctat de cel care s-a ocupat despre Răscoala Lui Horea, D. Prodan, publicată la Bucureşti”.

Baronul Samuel von Brukenthal, cel care a lăsat moştenire Sibiului un palat şi mai multe colecţii care au dat naştere celui mai vechi muzeu din ţară, are o statuie amplasată în Piaţa Mare din centrul istoric al municipiului reşedinţă de judeţ. Statuia din bronz are 3 metri înălţime şi cântărește peste 4,5 tone, cu tot cu soclu.

Statuia baronului Samuel von Brukenthal, vandalizată. Foto: IPJ Sibiu

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Trafic complet blocat pe DN14, în Sibiu: Accident grav cu patru autoturisme implicate. A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Primele declarații ale mercenarului Horațiu Potra după eliberare: „Nu mă deranjează brățara electronică”

Un sediu PSD din Ploiești a fost vandalizat: mesaje obscene scrise pe geamuri. Un suspect a fost identificat, alți doi sunt bănuiți

Doi turiști, surprinși de avalanșă la Bâlea Lac. „I-a adus și i-a aruncat peste stânci”. În ce stare se află

Partenerii noștri