Live

Spitalul Județean Brașov va face operații doar în cazuri de urgență. Șeful blocului operator și-a dat demisia din motive financiare

Data publicării:
FOTO: Shutterstock

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Braşov nu se vor mai efectua intervenţii chirurgicale timp de o săptămână, decât în caz de urgenţe. Dificultăţile financiare cu care se confruntă cea mai mare unitate spitalicească din judeţul Braşov au dus la demisia şefului blocului operator şi, implicit, la un blocaj în activitatea din această secţie, scrie Agerpres.

Potrivit conducerii unităţii medicale, cazurile cronice vor fi reprogramate începând din 5 februarie, până atunci urmând să fie tratate doar urgenţele chirurgicale.

Într-un document transmis Consiliului Medical al SCJU, conducerea Spitalului motivează măsura suspendării activităţii din blocul operator prin faptul că "există sincope în aprovizionarea şi finanţarea spitalului".

Conducerea susţine că spitalul are datorii din septembrie anul trecut şi că, pe fondul problemelor apărute cu furnizorii, a existat o "deficienţă de comunicare" între ea şi şeful blocului operator, secţia cu cele mai mari consumuri de materiale.

"Sincope în aprovizionare înseamnă că furnizorii nu mai asigură un flux continuu de materiale şi acest fapt se datorează arieratelor în care spitalul este din septembrie. De asemenea, schimbările de medic şef la bloc operator, secţia cu cele mai mari consumuri materiale, a dus la o deficienţă în comunicare cu managementul instituţiei", a precizat purtătorul de cuvânt al SCJU Braşov, Marius Leonte, care a menţionat că demisia şefului blocului operator a fost cauzată "şi de aceste lucruri".

Datoriile pe care le SCJU le are la furnizori pune în pericol inclusiv asigurarea hranei pacienţilor. Conform unor surse, aceste datorii ale SCJU Braşov s-ar ridica la 3 milioane de lei.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Medicamentele de gripă se găsesc tot mai greu în farmaciile din țară: „Le așteptăm de pe o zi pe alta. Încep să se simtă lipsurile”

Reciclare cu recompensă în cafenelele și restaurantele din România. Cum sunt încurajați clienții să reducă risipa de ambalaje

Cine nu este obligat să plătească contribuții sociale de sănătate. Sunt persoane care primesc servicii medicale gratuite în spital

Pentru a scăpa de amendă, un șofer din Dâmbovița a aruncat 1.000 de lei în mașina de poliție. Bărbatul este cercetat pentru mită

Partenerii noștri