Sondaj național. Cine ar trebui să fie aliatul cel mai apropiat al României?
România ar trebui să meargă în continuare pe drumul american, consideră cei mai mulţi dintre cei chestionaţi pe această temă într-un sondaj naţional. Fie că vorbim de lupta anticorupţie sau de relaţiile militare, oamenii întrebaţi de interesele geopolitice şi geostrategice ale ţării au ales, în cea mai mare parte, aliatul actual al ţării: Statele Unite ale Americii.
Vești bune despre Visa Waiver
Expert: Relațiile SUA cu Polonia sunt foarte reci, cele cu România sunt la un maxim istoric
Gen. Ben Hodges: Rusia trasează noua Cortină de Fier la Marea Neagră
Cum poate ajunge România puternică? Interviu cu Mark Meyer
Vor fi americanii mai prezenți pe teritoriul românesc?
Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”
A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale
Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei
Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei
Astfel, 37 la sută din cei întrebaţi care este ţara cu care ar trebui să avem cele mai strânse relaţii au răspuns: Statele Unite ale Americii, în timp ce doar 9 la sută consideră că Rusia sau China sunt nişte variante optime pentru ţara noastră.
Când vine vorba de prezenţa militară a trupelor NATO în ţara noastră, 33 la sută din români consideră că alianţa ar trebui să-şi mărească numărul de soldaţi.
De altfel, 59 la sută dintre cei întrebaţi susţin că scutul antirachetă de la Deveselu este un lucru bun pentru România.
Un scor covârşitor, 74 la sută dintre români, sunt de părere că Statele Unite ale Americii ar trebui să rămână principalul partener strategic al ţării noastre.
Şi când vine vorba de lupta anticorupţie, declanşată de DNA, 87 la sută dintre românii chestionaţi îşi pun speranţa în viitorul ambasador SUA de a menţine ţara noastră pe drumul justiţiei.
Sondajul Avangarde a fost realizat în perioada 17-20 octombrie pe un eşantion de 803 subiecţi. Marja de eroare este de 3,2 la sută. Sondajul complet îl puteți studia aici.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News