Vrei să te vaccinezi cu doza 4? Sună un prieten. Sau, preferabil, cinci. „Ministerul Sănătății s-a spălat pe mâini”
Românii care vor să se vaccineze cu doza 4 de vaccin anti-COVID o pot face în prezent doar în anumite cabinete ale medicilor de familie. Pentru că trebuie să plătească dozele de vaccin expirate sau aruncate, medicii încearcă să se coordoneze și să-și „paseze” între ei puținii pacienți care doresc să se vaccineze, astfel încât numărul celor programați să se potrivească cu cel al dozelor de vaccin existente la un moment dat într-un cabinet.
Conform recomandărilor făcute de agențiile sanitare europene, toate persoanele de peste 60 de ani ar trebui să facă doza 4 de vaccin anti-COVID. În România, programarea pentru acest vaccin s-ar putea dovedi a fi ceva mai complicată: teoretic, centrele „clasice” de vaccinare anti-COVID și-au încetat, oficial, activitatea, de la 1 iulie, dată de la care românii care doresc să se vaccineze o pot face doar în cabinetele medicilor de familie.
Iar de aici încep complicațiile.
„Problema este că nu toți medicii de familie vaccinează. Pentru vaccinul anti-COVID există niște prevederi speciale în legislație astfel încât, dacă jumătate din dozele aflate în flacon sunt nefăcute, medicul le plătește. Și atunci, ca să poți vaccina fără să plătești - plata fiind de 200 și ceva de lei pe o doză - trebuie să-ți programezi pacienții astfel încât să ai jumătate plus unu dintr-un flacon”, a spus Sandra Alexiu, președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov.
Cum se atinge „masa critică” de 4 români care vor să se vaccineze, pentru ca aceștia să poată fi programați la vaccinare
Un flacon Pfizer conține șase doze. Astfel, un medic de familie trebuie să aibă „sigur” programați cel puțin patru pacienți, pentru a nu fi nevoit să plătească, din buzunar, dozele care vor fi aruncate.
Medicii de familie se organizează astfel, pe grupuri de Whatsapp, pentru a afla câți pacienți doresc să se vaccineze, astfel încât, când se atinge „masa critică” de cel puțin patru pacienți, aceștia să poată fi programați la un anumit cabinet.
„Pe de o parte, ne e și frică să nu fim puși să plătim dozele astea irosite sau aruncate. Pe de altă parte, ca medici, ne doare sufletul să aruncăm un vaccin. Cum să-l aruncăm? Hai să ne preocupăm să găsim soluții să folosim toate dozele și facem efortul ăsta să ne coordonăm între noi, să găsim pacienți”, a spus Raluca Zoițanu, președinta Federației Naționale a Patronatelor Medicilor de Familie.
În plus, „cererea” este foarte mică, oricum.
„Eu n-am avut cerere de vaccin de luni de zile”, a spus Alexiu. „Am aflat care sunt medicii din Ilfov și București care vaccinează și atunci i-am redirecționat către acei câțiva medici care să-și poată face și numărul de programări și să poată vaccina. Ne-am organizat singuri că oricum nu e nimeni să facă o astfel de organizare. Ni-i trimitem, pe măsură ce sunt oameni care vor să se vaccineze, îi redirecționăm către acei colegi care vaccinează”.
„Harta” incompletă a cabinetelor unde se fac vaccinuri. Sub o mie de români s-au vaccinat cu doza 4 în ultima săptămână
Conform ultimei raportări săptămânale publicate de INSP, în perioada 1 august - 8 august, s-au vaccinat 3.726 de persoane. 992 dintre acestea s-au vaccinat cu doza 4.
România ar putea fi lovită la toamnă de al șaptelea val COVID, a avertizat ministrul sănătății, Alexandru Rafila, în condițiile în care în prezent își face tot mai simțită prezența al șaselea val de infecții, în care varianta BA.5 a Omicron continuă să fie dominantă.
Pe 12 august au fost înregistrate oficial 5.710 cazuri noi de infectare cu coronavirus și 20 de decese provocate de COVID. În total, în România, peste 66.000 de persoane au murit ca urmare a infecției SARS-CoV-2.
Raluca Zoițanu a spus că ar fi fost ideal un site, similar fostei platforme naționale din perioada campaniei de vaccinare, în care fiecare cetățean să aibă o evidență în timp real a celor mai apropiate cabinete unde se fac vaccinuri, pentru a se putea programa. Acest lucru nu s-a întâmplat.
„Ministerul Sănătății s-a spălat pe mâini”, a spus Raluca Zoițanu.
În prezent, există doar o „hartă” a cabinetelor de familie unde se fac vaccinuri anti-COVID, dar aici vorbim mai degrabă de o inițiativă privată și care are un caracter mai degrabă orientativ.
În schimb, Ministerul Sănătății a publicat o listă a cabinetelor medicilor de familie unde se poate efectua vaccinarea anti-COVID, dar medicii de familie spun că lista nu este actualizată.
„Pe mine, care am cabinetul în Jilava, m-a sunat cineva din Balta Albă, luase la rând toată lista. Am trimis-o către colega mea care vaccinează”, a spus Sandra Alexiu.
Agenția Europeană a Medicamentului revizuiește în prezent două vaccinuri adaptate la noile variante de tulpini COVID
Vaccinarea cu a patra doză de vaccin anti-COVID a debutat, oficial, în România, pe 16 mai.
„Administrarea dozei a patra de vaccin Pfizer este posibilă doar pentru cei care au făcut primele trei doze cu un vaccind de tip ARN mesager (Pfizer sau Moderna)”, conform unui comunicat al Ministerului Sănătății.
Vaccinarea cu doza a patra urmează recomandările EMA și ECDC a demarat din 16 mai 2022, în centrele de vaccinare și în cabinetele de medicină de familie.
Vaccinarea cu doza a 4-a se poate efectua la minimum 4 luni după efectuarea celei de a 3-a doze, conform Ministerului Sănătății.
Ulterior, în luna iulie, agențiile sanitare europene au recomandat ca doza 4 de vaccin anti-Covid (al doilea booster) să fie făcut de toate persoanele de peste 60 de ani. Până acum, recomandarea viza persoanele peste 80 de ani, dar pragul de vârstă a fost scăzut considerabil în contextul noului val de infectări și de spitalizări din Europa.
„Observăm în prezent rate de incidenţă a COVID-19 în creştere şi o tendinţă crescătoare în ceea ce priveşte internările şi gradul de ocupare din spitale şi de la terapie intensivă în multe ţări, cauza fiind subvarianta BA.5 a Omicron”, a indicat, cu acest prilej, Andrea Ammon, directoarea ECDC.
Producătorii de vaccinuri, printre care Moderna Inc şi consorţiul Pfizer Inc/BioNTech, testează versiuni ale vaccinurilor lor modificate pentru a combate varianta BA.1 a Omicron.
Deşi aceştia au indicat că vaccinurile respective au generat răspunsuri imune adecvate împotriva tulpinii BA.1 şi variantelor intrate mai recent în circulaţie, s-a constatat un răspuns mai scăzut împotriva BA.4 şi BA.5.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA), care revizuieşte în prezent două vaccinuri adaptate la noile variante, preconizează că va avea primele vaccinuri din noua generaţie aprobate până în septembrie.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News