Live

Val de solidaritate la Miercurea Ciuc după tragedia celor 260 de romi rămași fără case

Data actualizării: Data publicării:
Persoanele afectate de incendiul produs în cartierul Șumuleu al municipiului Miercurea Ciuc sunt cazate în sala de sport a orașului. Foto: Agerpres

Un incendiu violent care a mistuit, joi noaptea, aproximativ 20 de locuinţe ale comunităţii de romi din cartierul Şumuleu al municipiului Miercurea Ciuc a fost punctul de pornire al unui impresionant val de solidaritate al locuitorilor din oraş, care au sărit în ajutorul celor afectaţi, se arată într-un reportaj realizat de jurnaliștii Agerpres.

Flăcările, pornite de la un burlan metalic de fum neizolat termic, au mistuit casele din lemn, improvizate şi şubrede şi au lăsat sub cerul liber aproximativ 260 de oameni, peste jumătate dintre ei fiind copii.

Imediat ce autorităţile au realizat dimensiunea tragediei şi faptul că un număr foarte mare de oameni nu mai are unde să locuiască, au cerut ajutorul cetăţenilor oraşului, pe reţelele de socializare, în paralel cu măsurile administrative luate rapid.

Oamenii au privit pe Facebook imagini cu flăcările uriaşe, cu fumul dens, au aflat că la locul incendiului sunt copii care plâng, aflaţi în stare de şoc.

Şi astfel, valul de solidaritate a cuprins oraşul aproape adormit, iar localnicii au ignorat faptul că e pandemie şi că există restricţii de circulaţie şi au pornit către sala de sport a oraşului, acolo unde urmau să fie cazaţi cei afectaţi de incendiu.

Până după miezul nopţii au fost aduse ajutoare constând în saltele, pături, pilote, perne, obiecte de uz sanitar, haine, încălţăminte, alimente şi ceai cald. Cantitatea de ceai adusă de oameni a fost atât de mare, încât o parte din ea a rămas nefolosită.

„Am venit pentru a-i ajuta, e frig, nu au unde sta şi aşa au o soartă grea”

Iar dis-de-dimineaţă, încă de la ora 6.00, cetăţenii au continuat să vină la sala polivalentă din oraş cu tot ceea ce e nevoie pentru astfel de situaţii.

„Am venit pentru a-i ajuta, e frig, nu au unde sta şi aşa au o soartă grea şi mai ales acum, după incendiul acesta, e şi mai greu pentru ei, sărmanii. Am venit cu copilul, e un mod de a-l învăţat că trebuie să ajute, l-am convins şi şi-a donat o parte din haine”, a spus o tânără, venită cu întreaga familie la sala de sport.

Cei 262 de sinistraţi, dintre care 143 sunt copii, privesc cu uimire şi bucurie la dovezile de bunătate ale oamenilor, sentimente pe care, poate, nu le-au mai trăit până acum. Iau micul dejun liniştiţi, în holul sălii de sport, transformat ad-hoc în sală de mese, registratură, dar şi spaţiu de sortare a ajutoarelor.

O fetiţă de câţiva ani zâmbeşte larg după ce primeşte o bluză roz, un adolescent spune că ar avea nevoie de o geacă şi de ceva de încălţat.

Persoanele afectate de incendiul produs în cartierul Șumuleu al municipiului Miercurea Ciuc cazate în sala de sport a orașului sunt testate pentru depistarea virusului SARS-CoV-2, pentru ca eventualele cazuri pozitive să fie izolate și tratate. Foto: Agerpres

Zeci de voluntari sortează cantitatea impresionantă de ajutoare şi împart haine, îmbrăcăminte şi încălţăminte tuturor celor care solicită şi care au nevoie.

De altfel, Primăria Miercurea Ciuc a făcut apel, încă de joi seara, către toţi cei care doresc, să fie voluntari pentru a ajuta atât la distribuirea de alimente, cât şi la celelalte activităţi din zona unde au fost aduşi oamenii afectaţi de incendiu.

Printre voluntari am întâlnit-o pe şefa Centrului Cultural Judeţean Harghita, Ferencz Angela, care spune că a simţit că trebuie să vină să ajute şi să-şi găsească locul într-un mecanism care s-a pus foarte repede în mişcare.

„Am simţit că trebuie să vin aici ca voluntar şi să-mi găsesc locul, să pot ajuta. Se simplifică lucrurile când e o mare nevoie şi eu cred că organizarea şi calmul sunt foarte bune şi sper că în continuare acest proces va avea un final fericit, normal şi omenesc. Eu am cunoscut şi cunosc situaţia de la Şumuleu, pentru că m-am interesat şi sunt câteodată implicată în acţiuni sociale, de caritate şi când am aflat ce s-a întâmplat imediat m-am gândit la diferite căi pentru a fi de ajutor şi cred că în calitate de voluntar eu am un rol iar instituţiile au, de asemenea, rolul lor”, a spus Ferencz Angela.

„Sper să fie un început în rezolvarea acestei probleme a romilor, care a fost neglijată cu bună ştiinţă de politicieni”

Un alt voluntar spune că şi-a făcut timp să vină la sala de sport pentru că poate şi pentru că sunt oameni care au nevoie de ajutor.

Nicolae Toşa, implicat frecvent în acţiuni civice, s-a declarat surprins de valul de solidaritate şi şi-a exprimat speranţa că acesta va fi un început în rezolvarea problemei romilor din Miercurea Ciuc.

„Sper să fie un început în rezolvarea acestei probleme a romilor, care a fost neglijată cu bună ştiinţă de politicieni, de autorităţi, de conducătorii oraşului şi sper să fie un moment zero pentru rezolvarea acestei probleme. Ştiu că e nevoie de bani, că e nevoie de foarte multe, dar după cum se vede, oamenii vor să ajute, vor rezolvarea acestei probleme. Şi am cunoştinţe la Şumuleu care mi-au spus că partea pozitivă a tragediei este că acum autorităţile sunt nevoite să rezolve această problemă, pe care până acum au neglijată. Se vorbeşte tot timpul de problema socială, dar nu se spune despre ce este vorba: este vorba de o pătură a societăţii care este neglijată complet, cu bună ştiinţă”, a afirmat Nicolae Toşa.

În cursul amiezii, cele 262 de persoane au fost testate pentru eventuala infecţie cu SARS-CoV-2, în contextul în care se intenţionează mutarea lor în alte spaţii şi este important ca cei pozitivi să fie izolaţi şi trataţi.

Angajaţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă, ai Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) şi ai Spitalului Judeţean de Urgenţă, îmbrăcaţi în combinezoane, cu măşti şi viziere, au prelevat probe, în timp ce au liniştit copiii speriaţi, care au început să plângă de teamă şi, astfel, au tratat cu calm şi blândeţe o situaţie dificilă.

În cursul serii se vor cunoaşte rezultatele testelor şi se vor lua măsurile care se impun în astfel de cazuri.

„Mutarea în spaţii locative mai mici este extrem de importantă”

Dacă localnicii au trecut cu brio proba de solidaritate, autorităţile locale şi judeţe s-au mobilizat rapid, la scurt timp după declanşarea incendiului şi au început să ia deciziile necesare.

Mai întâi, în timpul nopţii, s-au mobilizat toate instituţiile cu atribuţii, după care, vineri dimineaţa, s-a întrunit Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în cadrul căruia s-au înaintat mai multe soluţii de rezolvare a problemei.

Primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila, a spus că se caută spaţii de locuit unde oamenii să fie mutaţi rapid, iar pe termen mediu se identifică terenuri unde să fie construite locuinţe pentru aceste persoane.

Şi prefectul judeţului Harghita, Ion Proca, a declarat la finalul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă că se caută soluţii pentru transferarea lor în alte spaţii de locuit, iar în cursul serii se vor întruni din nou membrii comitetului, pentru a lua o decizie în acest sens.

Mutarea în spaţii locative mai mici este extrem de importantă, spune şi şefa DSP Harghita, dr. Tar Gyöngyi, întrucât problemele de sănătate pot fi mult mai uşor tratate şi urmărite decât într-un spaţiu mare.

Şi dr. Tar a apreciat „exemplul frumos de solidaritate comunitară” de care au dat dovadă localnicii, cuvinte de laudă având şi prefectul Harghitei, Ion Proca, dar şi primarul Korodi Attila.

Klaus Iohannis, l-a sunat pe primarul oraşului şi „a transmis tot sprijinul, pe termen scurt şi mediu

„Printr-un efort foarte mare al tuturor instituţiilor care au abilităţi în acest sens, dar cu o colaborare excepţională a echipei care conduce municipiul şi cu un voluntariat şi o colaborare pur şi simplu impresionantă din partea populaţiei, am reuşit să creăm un spaţiu cât de cât bun de locuit pentru oamenii aceştia, sigur, pe termen scurt. E vorba şi de mulţi copii, aproape 150 sunt minori şi sigur că nevoile în asemenea situaţii sunt multe. Repet, în cursul după-amiezii, al serii vom avea o nouă reuniune unde vom încerca să batem în cuie locaţia la care îi vom transfera în cursul zilei de mâine (sâmbătă - n.r.)”, a spus prefectul Ion Proca.

Primarul a mulţumit oamenilor şi a vorbit de o solidaritate majoră de care au dat dovadă localnicii din oraş, dar şi din satele din împrejurimi.

„Mulţumesc pentru solidaritatea exemplară a locuitorilor oraşului şi a regiunii Ciucului pentru că de ieri seara, de când am făcut un apel în spaţiul public, au început realmente să vină ajutoare necesare. Vorbim de saltele, pături, care deja sunt destule, dar şi de haine pentru iarnă, de încălţăminte, de alimente, detergenţi, săpunuri, scutece, adică tot ce are nevoie un copil, o mamă, o femeie, un bărbat, în această situaţie de criză. (...) Este o solidaritate majoră, toată lumea vine în sprijinul oamenilor care au avut de suferit, probabil zona în care au fost casele improvizate nu mai poate fi refăcută, nici nu este bine să fie refăcută, ci trebuie să găsim în săptămânile următoare realmente un loc în care, cu condiţii optime, poate fi dezvoltat un spaţiu locativ unde accesabilitatea serviciilor sociale şi a altor instituţii să fie facilă şi să fie un ajutor pentru oamenii care au păţit ce au păţit”, a afirmat primarul municipiului Miercurea Ciuc, Korodi Attila.

Şi dovezile de solidaritate au continuat să vină de peste tot. Chiar şi preşedintele României, Klaus Iohannis, l-a sunat pe primarul oraşului şi „a transmis tot sprijinul, pe termen scurt şi mediu, şi a mulţumit pentru solidaritatea comunităţii şi pentru promptitudinea cu care au intervenit autorităţile”.

De asemenea, Asociaţia de Întrajutorare Caritas a organizat şi o colectă financiară, toţi cei interesaţi putând dona atât online cât şi în conturile organizaţiei.

Donaţiile financiare sunt colectate de Caritas Alba Iulia

„Cetăţenii, instituţiile publice şi private din Miercurea Ciuc s-au unit pentru a ajuta persoanele afectate de incendiul din Şumuleu-Ciuc, astfel că donaţiile financiare sunt colectate de Caritas Alba Iulia. Pe pagina de web a organizaţiei, https://caritas-ab.ro se poate dona şi online, dar sumele pot fi virate în următoarele conturi bancare: RON: RO33 RNCB 0152 0163 3253 0001, EUR: RO30 RNCB 0152 0163 3253 0055. Swift: RNCBROBU, Banca Comercială Română. Beneficiar: Caritas Alba Iulia Asistenţă Medicală şi Socială. CIF: 15070152”, este anunţul făcut de Organizaţia Caritas.

În zona locuită de romi din cartierul Şumuleu al municipiului Miercurea Ciuc e multă tristeţe: locuinţele improvizate din lemn sunt mistuite de flăcări, diverse bunuri sunt aruncate de-a valma, mai multe animale caută ceva de mâncare, iar câţiva bărbaţi, care nu au mers să se cazeze la sala de sport, stau de vorbă.

Unul din liderii comunităţii de romi din regiunea Ciuc, Rostas Janos, care este şi pastor, spune că în zonă locuiesc între 400 şi 500 de oameni şi crede că toată nenorocirea a venit de la Dumnezeu şi tot El îi va ajuta şi pe mai departe.

„În comunitate locuiesc 400-500 de oameni şi jumătate dintre ei au rămas pe drumuri. Am fost acolo, e dezastru, au ars casele, dar şi animalele. Nu am atâtea cuvinte ca să pot să mulţumesc pentru toţi cei care au ajutat. Cred că totul e de la Dumnezeu şi acum tot El ne va ajuta ca situaţia să se îmbunătăţească”, a afirmat Rostas Janos.

Imensa dovadă de solidaritate a localnicilor şi răspunsul rapid al autorităţilor la situaţia creată aduce speranţă în inimile oamenilor greu încercaţi, iar numeroşilor copii care joi seara au plâns mult le pune un zâmbet pe faţă, pe unii făcându-i să creadă că abia acum urmează să vină Moş Crăciun.

Reportaj realizat de Gina Ștefan

Editor : Liviu Cojan

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

O femeie din județul Neamț a murit arsă de vie, după ce a uitat o lumânare aprinsă lângă pat

O bătrână din Satu Mare a fost salvată din incendiu după ce câinele vecinului a dat alarma

Alertă de incendiu la spitalul Marie Curie. Un medic de gardă a anunțat la 112 că se simte miros puternic de fum

Partenerii noștri