Live

Un român din patru vrea un al doilea loc de muncă în 2021. Psihologii avertizează că astfel de decizii pot conduce spre noi capcane

Data actualizării: Data publicării:
Un român din patru vrea un al doilea loc de muncă în 2021. FOTO: Getty Images

Pandemia i-a făcut pe mulți români să fie mai atenți cu banii. Conform unui studiu făcut de o companie de consultanță, 42% dintre respondenți au spus că în 2021 își doresc să strângă mai mulți bani. O treime dintre aceștia doresc să aducă îmbunătățiri locuinței, 28% dintre ei ar vrea să plece în vacanță într-un loc deosebit. Iar unul din patru spune că și-ar dori un al doilea job sau un venit suplimentar. 

Decizia este emoțională și ar putea afecta pe cei care o iau, dar și pe cei din jur, a explicat la Digi24 psihologul Gabriela Maalouf. 

"Oamenii iau preponderent decizii emoțional.

Am avut o criză, oamenii au fost izolați, probabil unii și-au pierdut locul de muncă, au experimentat un efort financiar. Îi sfătuiesc să aibă grijă la deciziile pe care le iau, să se asigure că nu sunt emoționale și că sunt potrivite cu dinamica familiei.

Pe fond emoțional decidem extrem de repede, în câteva secunde facem sau nu ceva. Experiența și statistica arată că putem lua emoțional decizii nepotrivite. Este bine să economisim, să ne trăim viața, să mergem în excursia așteptată, sar întotdeauna să ne asigurăm că dinamica familiei ne permite.

Să ne luăm un job în plus, în condițiile în care suntem deja solicitați mental sau fizic, asta poate aduce un efort suplimentar.

E ok să fac asta din punctul meu de vedere, dar din al celorlalți care sunt costurile? Dacă ne costă epuizare mentală și fizică, lucruri neplăcute în cuplu sau familie, e bine să le cântărim de câteva ori înainte să luăm decizia.

Deciziile emoționale conduc spre o nouă capcană", a spus psihologul.

Studiu: Românii vor fi precauţi cu bugetele lor în 2021, dar îşi vor îngădui bucuriile negate anul trecut

Dorinţa de siguranţă materială şi un comportament orientat spre economisire sunt atitudini fireşti atunci când oamenii se confruntă cu ameninţări externe, fie că este vorba de o criză financiară, fie de una de sănătate.

Printre planurile pentru noul an se numără şi lichidarea unui credit - 21% dintre respondenţi, participarea la cursuri de dezvoltare personală sau profesională - 20%, schimbarea locului de muncă - 18% şi o schimbare majoră în carieră - 17%.

În următoarele 12 luni, cei mai mulţi respondenţi vor investi în concedii deosebite, echipament electronic şi produse pentru locuinţă.

Când vine vorba de investiţii pe care oamenii au de gând să le facă în 2021, 32% dintre respondenţi sunt convinşi că în următoarele 12 luni urmează să meargă într-o vacanţă sau un sejur. Cum anul 2020 a stat sub semnul restricţiilor de mobilitate, este de aşteptat ca în viitorul apropiat, odată ce călătoriile vor redeveni sigure, oamenii să-şi dorească să exploreze noi destinaţii, poate chiar ţări deosebite, şi să se aventureze dincolo de clasicele obiective turistice.

Un sfert dintre respondenţi sunt siguri că în următorul an vor investi în echipament electronic/ IT&C. Dispozitivele electronice au devenit bunuri esenţiale în anul 2020, atât în derularea activităţilor profesionale/ ce ţin de locul de muncă, şcoala/ învăţământul de la distanţă, precum şi pentru divertisment şi a comunica/ păstra legătura cu persoanele dragi.

Nu este neglijabilă nici proporţia celor care urmează să investească în renovarea locuinţei (23%) şi în mobilier nou (22%). În anul 2020 oamenii s-au aflat în situaţia de a redefini noţiunea de locuinţă - aceasta a căpătat noi înţelesuri şi a preluat funcţii noi - loc de muncă, şcoală, spaţiu de socializare. În acest context a apărut inevitabil şi necesitatea armonizării spaţiului locuibil la noile nevoi. Fără îndoială, şi aşteptările oamenilor cu privire la locuinţa ideală au suferit schimbări.

Există de asemenea interes şi pentru cumpărarea de bunuri imobiliare - a unei locuinţe sau a unui teren.

Studiul s-a desfăşurat în perioada 30 octombrie - 4 noiembrie.

Editor : Georgiana Marina

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Zeci de copii au murit călcați în picioare la un târg de Crăciun din Nigeria. Li se promisese că vor primi 3 dolari și mâncare

Uniunea Europeană va împrumuta Ucraina cu 18 miliarde de euro în 2025. În ce sectoare vor merge banii

Partenerii noștri