Un bărbat din județul Suceava a picat de 53 de ori examenul de permis auto
Un bărbatul din județul Suceava a dat de 53 de ori proba teoretică pentru obținerea permisului de conducere. Informația a fost dezvăluită de prefectul Alexandru Moldovan, în timpul unei conferințe de presă susținută pe 1 martie, scrie presa locală.
„Încercăm să venim în sprijinul școlilor de șoferi și să insistăm asupra importanței ca viitorii conducători auto să dobândească în timpul cursurilor cunoștințe solide atât practice cât și teoretice. Fără să dau nume, avem persoane care au dat proba teoretică de 53 de ori”, a declarat Alexandru Moldovan. Despre același bărbat, prefectul a mai spus că a susținut și proba practică de două ori, însă nu a promovat-o.
Într-o conferință de presă anterioară, potrivit presei locale, prefectul s-ar fi declarat îngrijorat de promovabilitatea scăzută la examenele pentru obținerea permisului în județul Suceava.
„Cu toții ne dorim participanți la trafic care au cunoștințe temeinice”, a adăugat Alexandru Moldovan, arătând că sunt persoane tinere, cu vârste cuprinse între 19 și 44 de ani, care nu reușesc să treacă examenele. „Un domn de 27 de ani a fost respins la proba teoretică de 10 ori și la cea practică de 12 ori, neprezentându-se de 4 ori. O doamnă 40 de ani a luat proba teoretică, dar la proba practică a fost respinsă de 8 ori, tânăr de 22 de ani respins la proba teoretică de 8 ori, altul de 26 de ani respins la proba teoretică de 9 ori, persoană de 19 ani respinsă la proba teoretică de 6 ori, tot de 19 ani respins de 7 ori la proba teoretică. O doamnă de 44 de ani respinsă la proba teoretică de 12 ori”, a exemplificat prefectul.
Promovabilitatea la examenele pentru obținerea permisului auto în județul Suceava, în anul 2023, a fost de 42,66% la proba teoretică și 42,99% la proba practică.
Editor : V.M.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News