Un bărbat beat și-a călcat tatăl cu mașina și a fugit. Bătrânul abandonat a fost găsit mort
Un bărbat de 45 de ani din Galați, aflat la volan băut, și-a călcat tatăl cu mașina și a fugit. Bărbatul de 75 de ani abandonat a fost găsit mort, relatează Mediafax.
Poliția din Tecuci a fost sesizată, vineri seara, prin 112, că în localitatea Movileni, pe un drum comunal, s-a produs un accident rutier mortal.
Polițiștii au găsit acolo un bărbat de 75 de ani, din localitate, mort, și au stabilit că acesta a fost spulberat de o mașină, iar șoferul a plecat.
După câteva ore, polițiștii l-au identificat pe cel care ar fi provocat accidentul, un bărbat de 45 de ani, fiul victimei.
Aflat la volanul unei autoutilitare, acesta nu și-ar fi observat tatăl, aflat pe marginea drumului.
Polițiștii au stabilit, totodată, că bărbatul nu are permis de conducere, iar la testarea alcoolscopică a prezentat valoarea de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru ucidere din culpă, părăsirea locului accidentului, conducere sub influența alcoolului și conducere fără permis.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News