Un adolescent beat a intrat cu mașina în șanț. Proprietarul mașinii, care era pe scaunul din dreapta, a fost rănit
Un minor în vârstă de 17 ani din oraşul Târgu Neamţ a provocat duminică un accident rutier după ce s-a urcat beat la volan. În urma accidentului, proprietarul mașinii, care se afla în dreapta, a fost rănit.
„Din primele cercetări a reieşit că, în timp ce şoferul unui autoturism se deplasa pe Strada Vaduri, pe un sector de drum în pantă, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând într-un şanţ betonat. În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea unui tânăr, de 21 de ani, din Petricani, pasager în autoturism. Imediat după producerea evenimentului rutier, conducătorul autoturismului a părăsit locul accidentului, fără încuviinţarea poliţiştilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, subcomisarul Ramona Ciofu, potrivit Agerpres.
Poliţiştii rutieri au reuşit să-l identifice și să-l găsească pe șoferul fugar în localitatea Bălţăteşti - un băiat în vârstă de 17 de ani din oraşul Târgu-Neamţ.
„Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Verificările efectuate de poliţişti au relevat faptul că tânărul de 21 de ani i-ar fi încredinţat autoturismul minorului pentru a-l conduce”, a adăugat subcomisarul Ramona Ciofu.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.
Editor : B.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News