Live

Turiștii care merg la mare aruncă pe plajă și în apă zeci de tone de deșeuri

Data publicării:
FOTO: Captură Digi24

Sute de mii de turişti îşi petrec anual vacanţele de vară pe litoralul românesc, iar în urma lor rămâne o cantitate semnificativă de deşeuri, de câteva zeci de tone, potrivit datelor centralizate de o companie care activează pe piaţa de profil.

Astfel, 85% dintre deşeurile descoperite pe plajele cele mai aglomerate din judeţul Constanţa sunt din plastic, restul reprezentând deşeuri din metal, sticlă/ceramică, cauciuc, hârtie/carton, textile şi lemn procesat, iar cantităţile sunt în creştere, de la an la an, conform analizei Clean Recycle.

O mare parte dintre deşeurile care nu sunt colectate selectiv în pubelele speciale ajung în apa Mării Negre. Plasticul predomină şi în ceea ce priveşte cantitatea de deşeuri plutitoare descoperite în apă, într-o proporţie de 89%, potrivit datelor publice citate de companie, scrie Agerpres.

Cele mai multe deşeuri din plastic descoperite de autorităţi atât pe plajă, cât şi în apă, au fost PET-uri, pungi, saci, linoleum, găleţi şi bidoane.

"Dacă nu este colectat, iar mai apoi reciclat şi valorificat, plasticul poate fi dăunător pentru mediu. Un PET se descompune în aproximativ 500 de ani şi poate afecta fauna marină, dar şi pe fiecare dintre noi, prin lanţul alimentar", a declarat Cosmin Monda, fondator şi CEO Clean Recycle.

În acest context, recomandarea specialiştilor pentru turişti este ca, atunci când merg pe plajă, să aibă cu ei saci în care să adune deşeurile, pe care mai apoi să le ducă la locurile speciale de colectare, minimizând astfel cantitatea de deşeuri de ambalaje sau de altă natură pe plaje.

Pentru atingerea obiectivelor de reciclare, pe care România le-a ratat până în prezent, trebuie crescută cantitatea deşeurilor colectate selectiv. Ţara are în prezent o rată de reciclare de sub 50%, potrivit Eurostat. Din 2023, ţintele cresc la 65%, iar din 2025 la 70%.

În acest sens, infrastructura de colectare trebuie îmbunătăţită la nivelul întregii ţări şi, de asemenea, sunt necesare campanii intense de conştientizare şi informare, apreciază Clean Recycle.

Ambalajele din plastic au atins în 2019 un volum total de 15,4 milioane de tone, fiind al doilea cel mai important material de ambalaje din UE. Cifra este în creştere cu 26,4% comparativ cu anul 2009, potrivit barometrului Eurostat.

Editor : V.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

FOTO Ce i-a scris un fan de la Genoa Dianei Șucu, după ce Dan Șucu a devenit patronul clubului! Reacția soției omului de afaceri

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Fenomen spectaculos pe litoral, la început de noiembrie. Mii de meduze au invadat Marea Neagră, spre surprinderea localnicilor

Rareș Bogdan, despre terenul de golf de la vila Neptun: „E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”

Imagini cu plaja din Năvodari, care a fost distrusă după furtunile puternice de pe litoral

Invazie de alge brune și roșii pe litoral. Cum explică specialiștii peisajul marin de toamnă inedit

Partenerii noștri