Live

Topul mitei din spitalele românești. Bucureștiul are 8 unități în primele zece poziții

Data actualizării: Data publicării:

Spitalul Universitar din București, Spitalul județean din Brăila și Spitalul de Urgență Sfântul Ioan din București se află pe primele poziții într-un top al mitei în spitale, întocmit de Anti-Bribery Synergy pe baza răspunsurilor pacienţilor din 352 unităţi medicale din întreaga ţară, informează Agerpres.

Anti-Bribery Synergy, un organism de certificare acreditat internaţional şi cu operaţiuni la nivel global specializat în audit, evaluare şi certificare a sistemelor de management anti-mită, bazate pe standardul internaţional ISO 37001, a publicat recent un top al mitei în spitalele din România, în cadrul unui proiect al Ministerului Sănătăţii, care a avut drept scop monitorizarea performanţelor operaţionale în domeniul combaterii mitei în spitalele din România.

Mecanismul de feedback este un instrument de monitorizare cu privire la calitatea serviciilor a 352 spitale publice din Romania si este reprezentat de un chestionar aplicat prin SMS sau web.

Pe locul întâi se află Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, cu 153 de răspunsuri afirmative, iar pe locul al treilea Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Ioan" din Bucureşti, cu 98 de răspunsuri afirmative la întrebarea "Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?".

Spitalul Judeţean Brăila ocupă locul al doilea în acest top, după ce, în perioada ianuarie - iulie, 147 de pacienţi au declarat că li s-a cerut mită în timp ce erau pacienţi în unitatea medicală respectivă.

Potrivit raportului întocmit de Anti-Bribery Synergy, la întrebarea "Vi s-au solicitat bani sau atenţii de către medici sau asistente?" pusă în cele 352 de unităţi medicale din întreaga ţară, au fost primite aproximativ 3.800 de răspunsuri afirmative.

Primele 10 poziții sunt ocupate de:

SPITALUL UNIVERSITAR DE URGENTA – Bucureşti-153 răspunsuri afirmative

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA BRAILA – Brăila-147 răspunsuri afirmative

SPITALUL CLINIC DE URGENTA SF IOAN – Bucureşti-98 răspunsuri afirmative

SPITALUL CLINIC FILANTROPIA – Bucureşti-95 răspunsuri afirmative

INSTITUTUL DE BOLI INFECTIOASE „Dr. MATEI BALS” – Bucureşti-91 răspunsuri afirmative

INSTITUTUL CLINIC FUNDENI – Bucureşti-87 răspunsuri afirmative

INSTITUTUL ONCOLOGIC PROF DR AL TRESTIOREANU – Bucureşti-83 răspunsuri afirmative

INSTITUTUL NATIONAL PENTRU SANATATEA MAMEI SI COPILULUI ALLESANDRESCU RUSESCU – Bucureşti-80 răspunsuri afirmative

SPITALUL JUDETEAN DE URGENTA PLOIESTI – Ploieşti-71 răspunsuri afirmative

SPITALUL JUDETEAN ARGES (PITESTI) – Piteşti-59 răspunsuri afirmative

Punctul de vedere al Spitalului Universitar de Urgență București

„Pentru o corectă și echidistantă informare, referitor la clasamentul publicat în "Sinteza principalului indicator de monitorizare a performanțelor măsurilor anti-mită în spitalele din Romania", Biroul de Presă al Spitalului Universitar de Urgență București face următoarele precizări:

În Spitalul Universitar de Urgență București, în perioada ianuarie 2019- iulie 2019, adică în perioada vizată de acest clasament, au fost internați 84.011 pacienți în regim de spitalizare continuă și spitalizare de zi.

Putem estima că cifra prezentată în spațiul public, respectiv 153 de pacienți reprezintă 0,18% din bolnavii internați în perioada menționată, ceea ce înseamnă că solicitarea de bani sau atenții de către medici sau asistente nu este un fenomen reprezentativ pentru Spitalul Universitar de Urgență București și corpul medical al acestuia.

Ne delimităm clar de comportamentul celor care au condiționat actul medical sau de comportamentul celor care au oferit atenții, ambele fapte intrând sub incidența Codului Penal.

Datele prezentate în spațiul public nu arată metodologia de colectare și nici semnificația statistică a cifrelor. Îi rugăm public pe pacienții ai căror îngrijiri medicale au fost condiționate să ne informeze atât pe noi cât și autoritățile competente pentru a putea declanșa procedurile legale.

În Spitalul Universitar de Urgență București plățile informale sunt total interzise.

În Regulamentul Intern al Spitalului Universitar de Urgență București, la art 169- Principiile generale care stau la baza exercitării profesiei, litera e) integritate morală este specificat clar: "este interzis să solicite sau să accepte, direct ori indirect, pentru ei sau pentru alții, vreun avantaj ori beneficiu în exercitarea funcției pe care o dețin sau să abuzeze în vreun fel de această funcție". Și articolul 171, litera c) al Regulamentului Intern al SUUB prevede explicit: Angajatul Spitalului Universitar de Urgență București trebuie "să nu sugereze și să nu pretindă recompensă (cadouri și orice alte valori sau servicii) pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de la persoanele cu care are relații de colaborare".

Darea și luarea de mită sunt infracțiuni care intră sub incidența Codului Penal, iar cei care încalcă legea vor fi sancționați pe măsura gravității faptelor lor”.

Editor web: Vlad Mironescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

Gigi Becali s-a răzgândit, înainte de turul 2 al alegerilor prezidențiale. Ce i-a spus în față lui George Simion

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Partenerii noștri