STB introduce supracontrol în tramvaie și autobuze. Controlorii nu vor purta vestele albastre cu însemnele „Control"
Societatea de Transport Bucureşti a înfiinţat Biroul de Supracontrol, pentru eficientizarea activităţii de verificare a titlurilor de călătorie în mijloacele de transport public.
Înfiinţarea acestui Birou s-a făcut în conformitate cu obligaţiile contractuale prevăzute în Contractul de delegare a gestiunii serviciului public de transport local de călători semnat cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti - Ilfov (TPBI).
"În acest sens, în luna iunie 2022, STB SA a demarat un prim proiect în cadrul activităţii de supracontrol, repartizând în traseu echipe de controlori care nu poartă vestele albastre cu însemnele Control - STB SA, aşa cum era obişnuit până acum publicul călător. Scopul acestei acţiuni este de a determina toţi călătorii să circule cu titlu de călătorie valabil şi de a elimina situaţiile în care aceştia achitau călătoria doar la vederea vestelor de control", se menţionează în comunicatul citat de Agerpres.
Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la calitatea de controlor legitimaţii călătorie, echipele de supracontrol deţin următoarele documente, obligatoriu a fi prezentate călătorilor: legitimaţia de control, ce conţine poza şi datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume şi numărul de serviciu); echipamentul de control pe care este instalată aplicaţia de verificare a cardurilor de călătorie; card de identitate (card de operator cu aplicaţie de control activă), ce conţine, de asemenea, poza şi datele de identificare ale angajatului STB SA (nume, prenume şi numărul de serviciu), prin intermediul căruia controlorii legitimaţii călătorie se autentifică şi trec validatoarele în stare de control. Acest card nu poate fi clonat şi se află în posesia angajaţilor doar în timpul programului de lucru.
"Precizăm faptul că, fără cardul de identitate, controlorii legitimaţii călătorie nu pot efectua controlul. Fără echipament de control şi fără card de identitate, nu se pot emite carduri de suprataxă. Mecanismele de verificare şi autentificare a angajaţilor în procesul de verificare a titlurilor de călătorie sunt corelate, tocmai pentru a elimina posibilitatea ca alte persoane să poată efectua controlul. Prin urmare, nu vesta albastră defineşte un controlor de legitimaţii călătorie, ci documentele şi echipamentele mai sus menţionate", subliniază STB.
Echipele de controlori legitimaţii călătorie sunt instruite ca la momentul controlului să prezinte legitimaţia de serviciu (cardul de operator) şi delegaţia de control.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News