Live

Video Șeful Casei Naționale de Pensii: Am primit peste 62.600 de cereri de recalculare a noilor pensii. Doar 2.800 vor fi revizuite

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Ministerul Muncii și Solidarității Sociale Facebook

Preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice Daniel Baciu a anunțat, marți, că au fost primite 62.600 de cereri din partea pensionarilor, unii au solicitat clarificări iar alții au vrut să fie revizuită sau recalculată pensia. El a adăugat că dintre acestea, 2.853 de decizii au fost analizate şi vor fi recalculate și a precizat că 170.000 de decizii nu au fost încă distribuite, la nivel național.

„Avem la nivel naţional 49.000 de audienţe acordate de către conducerea caselor teritoriale de pensii pentru clarificări asupra deciziilor de recalculare. Pe lângă aceste audienţe, mai avem cereri de revizuire sau cereri de recalculare transmise în format letric (imprimat pe suport de hârtie - n.r.), cât şi în format electronic la casele teritoriale de pensie, în număr de 13.600. Deci avem un număr de 62.600 de cereri pe care le-am avut fie prin audienţă, fie prin cale electronică, pe care le-am primit în această perioadă din partea pensionarilor. Din aceste 62.600 avem un număr de 2.853 de decizii de recalculare pe care colegii mei le-au analizat, urmează a fi revizuite în cel mai scurt timp posibil. Este un procent de 0,062 la nivel naţional din numărul total de decizii de recalculare care au fost trimise către toţi pensionarii din sistemul public. Este un procent foarte mic, în perioada imediat următoare aceste decizii vor fi revizuite”, a explicat Daniel Baciu, într-o conferință de presă susținută împreună cu ministra Muncii Simona Bucura Oprescu, marți la sediul ministerului.

Acesta a punctat acestea vor fi revizuite în urma unor erori materiale făcute la recalculare în mai multe judeţe. Baciu a adăugat că 170.000 de decizii nu au fost încă distribuite, la nivel național.

„Mai avem şi nişte situaţii obiective la nivelul fiecărei case teritoriale de pensii cu privire la faptul că este vorba de 170.000 de decizii, la nivel naţional, care încă nu au fost distribuite şi nu au fost trimise de către colegii mei de la casele de pensii spre Poştă. Din start noi aceste decizii le-am oprit pentru că avem situaţii în care fie că aceşti pensionari au intrat în sistem în luna august, trebuiau să primească întâi o decizie de pensie, conform legii 263 şi ulterior trebuiau să primească o decizie de recalculare, conform legii 360/2023”, a completat Baciu.

„Avem cerere de recalculare, câteva mii de cereri de recalculare pe fiecare an, unde pensionarii lucrează, fie că lucrează după pensionare, fie că îşi adăugă diverse sporuri cu caracter permanent de data aceasta, care sunt prevăzute de legea 263/2010”, a continuat șeful Casei Naționale de Pensii.

„Acestea cereri trebuie întâi soluţionate, conform vechii legislaţii care a fost în vigoare până la 31 august şi după ce vor fi soluţionate aducându-se numărul total de puncte de aceste adeverinţe, ulterior va trebui să emitem şi decizii de recalculare conform noii legii. Avem decizii ale Înalte Curţi de Casaţie şi Justiţie, în general în zona mineritului, judeţele Gorj şi Hunedoara, pe care colegii mei trebuie să le pună în aplicare şi asta fac în momentul de faţă”, a conchis Baciu.

Editor : Ana Petrescu

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Digi Sport

45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Descarcă aplicația Digi Sport

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Înalta Curte: Pensiile anticipate parțiale ale românilor care au locuit în zone poluate nu pot fi recalculate

3.000 de protestatari în Piața Victoriei, nemulțumiți de reforma pensiilor. Cadoul pe care un protestatar i l-a adus premierului

Pensiile vor fi plătite mai repede pentru pensionarii care primesc banii în conturi bancare

Nicolae Ciucă, un nou atac la PSD: „A rămas un partid care refuză să facă dreptate românilor”

Partenerii noștri