Live

Galerie Foto Scandal într-o școală din Suceava, după ce elevii ar fi primit uniforme "reciclate"

Data publicării:
Sub emblema oficială de pe uniforme, părinții au descoperit și un alt ecuson. Sursa foto: colaj Monitorul de Suceava

Este scandal într-o școală din Suceava, după ce elevii ar fi primit uniforme "reciclate". Părinții copiilor se consideră înșelați după ce au descoperit că, în spatele ecusonului personalizat cusut pe pieptul uniformelor, se ascund, de fapt, emblemele altor școli din județ. "Au primit uniforme de la generațiile trecute", acuză unul dintre părinți, citat de Monitorul de Suceava. Directorul școlii e convins că la mijloc e o neînțelegere și spune că va încerca să lămurească situația.

Incidentul a avut loc la Școala Gimnazială Zvoriștea, din județul Suceava. Pentru uniforma școlară - un tricou de tip polo cu mânecă lungă și un altul cu mânecă scurtă - părinții au plătit între 90 și 130 de lei.

Recent, aceștia au descoperit cu stupoare că sub ecusonul personalizat al Școlii Gimnaziale Zvoriștea se ascund embleme aparținând școlii din Volovăț sau școlii din Bănești, Fântânele. Acum părinții se consideră înșelați de firma care le-a vândut uniformele. 

"La mine s-a descusut puțin la spălat și, când am vrut să văd ce s-a întâmplat, dacă s-a agățat sau nu a fost cusută bine, am văzut că mai era o emblemă și am anunțat colegii din clasă. Când au verificat, mulți dintre ei au văzut că au două embleme", a scris unul dintre părinți pe rețelele sociale.

"Măcar dacă aveau bunul-simț să scoată cealaltă emblemă și nu știam nimic. Dar vorba aia, dă-i să meargă, că noi tăcem”, a comentat un alt părinte.

"De asta am plătit și cusutul emblemei, ca să avem surprize de genul..."; "Așa ceva! Au plătit părinții pentru boarfe de la alte școli..."; "Măcar dacă aveau bunul-simț să scoată cealaltă emblema și nu știam nimic. Dar vorba aia, dă-i să meargă că noi tăcem"; "Au primit uniforme de la generațiile trecute"- au fost reacțiile altor părinți la situație.

Contactat de jurnaliștii de la Monitorul de Suceava, directorul Școlii Gimnaziale din Zvoriștea este convins că la mijloc este o neînțelere și spune că părinții nu i-ar fi sesizat neregulile.

"Uniformele au fost făcute de o firmă care a cusut și pentru alte școli, poate de aceea acest incident. E o firmă recomandată de părinți”, a menționat Gelu Ioan Tomescu, directorul Școlii Gimnaziale Zvoriștea.

În total, au fost comandate peste 500 de astfel de uniforme, pentru toți elevii din comună.

Editor : Izabela Zaharia

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Un șofer a intrat cu mașina în vitrina unui magazin din Suceava

Un băiat de 14 ani este în comă, după ce s-a electrocutat pe un vagon de tren

Doi copii cu vârste de 1 an și 3 ani au murit după ce casa le-a fost mistuită de un incendiu

Tânărul care a înjunghiat mortal un băiat de 18 ani la o petrecere din Suceava a fost arestat preventiv. Decizia nu este definitivă

Partenerii noștri