Live

Salarii mai mari din 1 iulie pentru aproape 1,8 milioane de români. Câți bani va lua în mână un angajat care va câștiga 3.700 de lei

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Profimedia Images

Vestea că salariul minim va crește de la 1 iulie bucură nu doar românii plătiți cu leafa minimă, ci și statul care va încasa mai mulți bani din taxele pe muncă. Dar, pentru că va crește și suma scutită de taxe la 300 de lei, în vistieria publică vor intra cu aproape 300 de milioane de lei mai puțin față de estimările inițiale.

Asta în contextul în care Guvernul a aprobat creșteri salariale pentru mai mulți angajați la stat, de la cei din instituțiile de cultură, până la diplomați și funcționarii din instituțiile aflate în subordinea Executivului și primăriile mici. În plus, se fac presiuni pentru a face noi majorări. 

Săptămâna viitoare Guvernul va aproba creșterea salariului minim brut la 3.700 de lei. Din această sumă, 300 de lei vor fi fără taxe. Asta înseamnă că cei remunerați cu leafa minimă vor primi în mână cu 284 de lei mai mult față de acum. Practic, un angajat va încasa lunar 2.363 lei net, iar statul 1.337 de lei.

Aproape 1,8 milioane de români vor avea salariile crescute de la 1 iulie, estimează Guvernul. 

Lefuri mai mari înseamnă încasări mai mari la buget. Circa 1,2-1,3 miliarde de lei vor ajunge suplimentar la buget. Suma ar fi fost cu 261 milioane lei mai mare dacă Guvernul ar fi impozitat întreaga sumă. În schimb, Guvernul a decis să mențină facilitatea fiscală acordă de aproape doi, ba chiar să crească de la 200 la 300 de lei suma pe care nu se plătesc taxe și contribuții.

Faptul că anul acesta sunt patru rânduri de alegeri a cântărit mai greu decât situația dificilă în care se află bugetul țării. 

Comisia Europeană a avertizat recent că România se îndreaptă spre un deficit bugetar de aproape 7% din Produsul Intern Brut, în condițiile în care Guvernul și-a propus să țină prăpastia dintre veniturile și cheltuielile statului la 5% din PIB. 

La final de aprilie, deficitul bugetar a depășit 57 de miliarde de lei, adică a ajuns la 3,2% din PIB. Este drept că în aprilie s-au plătit în avans pensiile aferente lunii mai. Datele arată, însă, un ritm de creștere pentru cheltuielile statului de două ori mai rapid decât al încasărilor.

Hotărârea de Guvern cu privire la majorarea salariului minim va fi adoptată săptămâna viitoare. Guvernul va trebui să vină cu precizări și cu privire la angajații din agricultură și construcții. Într-o discuție cu jurnaliștii, premierul Marcel Ciolacu a declarat joi că punctul de amendă nu va crește odată cu creșterea salariului minim. 

Din informațiile Digi24, angajații din agricultura vor avea salariu crescut de la 3.400 de lei la 3.700 de lei, iar cei din construcții vor rămâne cu 4.500 lei, cât au acum. Guvernul va stabili și măsura neimpozitării a 300 de lei din salariul minim, față de 200 de lei cât e plafonul în prezent. 

 

Editor : G.M.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Submarine, rachete, artilerie. Bundestagul aprobă planuri de achiziții pentru Apărare în valoare de 21 de miliarde de euro

Ministrul german al Apărării: „Dacă Putin atacă, trebuie să fim capabili să purtăm un război”

Trump amenință UE cu taxe, dacă nu cumpără mai mult petrol și gaze din SUA. Cât importă europenii de la americani

Senatul american a aprobat bugetul pe 2025 pentru apărare. La cât ajunge suma uriașă alocată Pentagonului

Partenerii noștri