Rondele de orez cu conţinut ridicat de aflatoxine, retras din magazine. Cei care le-au cumpărat sunt sfătuiți să nu le consume
Un lot de rondele de orez cu zmeură a fost retras din magazinele dm-drogerie markt, iar cei care au cumpărat produsul sunt sfătuiți să nu-l consume și să-l returneze deoarece ar putea avea un conţinut ridicat de aflatoxine, substanţe care sunt dăunătoare dacă sunt consumate pe o perioadă îndelungată.
Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), dm-drogerie markt recheamă preventiv articolul "dmBio rondele de orez cu zmeură 8luni+ ECO 35g". Sunt afectate doar articolele cu data limită de consum (MHD) 04.06.2024, lotul "NL 157. Aceste informaţii pot fi găsite pe partea din spate a ambalajului.
Articolul a fost retras de la vânzare, întrucât ”nu se poate exclude” că articolele cu data limită de consum menţionată pot avea un conţinut ridicat de aflatoxine. Aceste substanţe pot fi dăunătoare pentru sănătate dacă sunt consumate pentru o perioadă lungă de timp. Aflatoxinele sunt produse metabolice, care provin din diverse ciuperci de mucegai.
Clienţii sunt sfătuiţi să nu consume produsul cu data limită de consum menţionată şi să îl returneze nedeschis sau deja deschis în magazinele dm. Preţul de achiziţie va fi rambursat, chiar şi fără prezentarea bonului fiscal. Produse pot fi returnate până în 15 septembrie.
Editor : A.P.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News