Live

Restricții de circulație în București, în weekend, pentru desfășurarea unor evenimente sportive

Data actualizării: Data publicării:
Foto: Captură Digi24

Primăria Capitalei a anunțat o serie de restricții de circulație pentru zilele de sâmbătă şi duminică, în mai multe zone ale Bucureştiului, pentru desfășurarea unor evenimente sportive. Este vorba despre „Turul României 2021”, „OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2021”, meciul de fotbal dintre România şi Liechtenstein, dar şi de „Festivalul Nostalgia”.

Pentru desfăşurarea competiţiei de ciclism vor fi instituite restricţii de trafic sâmbătă, după cum urmează:

  • se va închide rondul de pe Şoseaua Kiseleff, în intervalul orar 11.00 – 17.00, pentru amenajarea zonei de sosire și ceremonia de premiere a câștigătorilor.
  • în intervalul orar 15.00 – 17.00, va fi restricționată circulația pe banda I pe traseul DN1 – Șos București Ploiești – Casa Presei Libere – Arcul de Triumf – Rond Șoseaua Kiseleff, pentru intrarea în București a caravanei cicliste sub supravegherea Brigăzii Rutiere. Traficul rutier pe acest traseu se va desfășura pe celelalte benzi de circulație, sub îndrumarea Brigăzii Rutiere.

Duminică, atunci când este programată finala „Turului României”, traficul rutier va fi închis, între orele 10,30-21,00, pe diferite străzi din zona de nord a Capitalei:

  • în intervalul orar 15,00-17,00 se va desfăşura finala competiţiei pe traseul alveolele Kiseleff - Şos Kiseleff - Arcul de Triumf - Şoseaua Regele Mihai I - întoarcere la Piaţa Presei Libere - retur;
  • în intervalul orar 17,00-18,30, premierea participanţilor în rondul de pe Şoseaua Kiseleff;
  • în intervalul orar 18,30-21,00, dezafectare şi defluire totală a participanţilor şi a carosabilului.

Pentru desfăşurarea „OMV Petrom Bucharest Half Marathon 2021”, se vor institui restricţii de trafic sâmbătă, în intervalul orar 8,00-12,30, precum şi duminică, în intervalul orar 8,00-12,30, pe mai multe trasee din zona centrală, startul şi sosirea în fiecare probă având loc pe Bulevardul Libertăţii.

Arterele de circulaţie vor fi redeschise traficului rutier secvenţial, în funcţie de poziţia ultimului alergător care se încadrează în timpul regulamentar de concurs.

Pentru meciul de fotbal dintre România şi Liechtenstein, care se va desfăşura duminică pe Stadionul Arena Naţională, se vor institui restricţii rutiere începând cu ora 12,00, pe Bulevardul Pierre de Coubertin, între strada Vatra Luminoasă şi rondul de la intrarea în Stadionul Arena Naţională, precum şi pe străzile care intersectează şi acced în acest tronson, iar începând cu ora 15,00, pe strada Toni Bulandra, între Vatra Luminoasă şi rond strada Maior Coravu.

„Mijloacele STB vor fi deviate pe str. Vatra Luminoasă, iar capătul liniilor va fi mutat direct în depoul de pe str. Tony Bulandra în data de 05.09.2021, începând cu ora 15,00. Începând de sămbătă, 04 septembrie, ora 7,00, se va restricţiona parcarea autoturismelor în zona intrării din bd. Basarabia a Stadionului Arena Naţională”, precizează Primăria Capitalei.

„Festivalul Nostalgia” are loc pe strada Lipscani, iar traficul rutier va fi restricţionat, de joi până duminică, între intersecţia cu strada Domniţa Anastasia şi Calea Victoriei.

Editor : I.C

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Ploi și lapoviță, în aproape toată țara. Meteorologii anunță și temperaturi de până la -15°

Piaţa Matache rămâne deschisă iar hala de legume şi fructe este intactă. Comercianții afectați de incendiu au fost mutați

Incendiu puternic la Piața Matache din București. A fost emis și un mesaj RO-Alert

Nouă polițiști de la Secția 16, condamnați după ce au torturat doi tineri. Nouă ani de închisoare pentru un fost lider de sindicat

Partenerii noștri