Live

Programul Casa Verde Fotovoltaice va fi deblocat de la ora 10.00. 25.000 de beneficiari trebuie să-și selecteze instalatorul

Data publicării:
Programul Casa Verde Fotovoltaice. FOTO: Facebook: Ministerul Mediului

Aplicaţia Programului Casa Verde Fotovoltaice se va debloca marţi, la ora 10.00, a anunțat Administraţia Fondului pentru Mediu. Cei aproximativ 25.000 de beneficiari își pot alege un instalator, potrivit News.ro.

„Aplicaţia Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională – Casa Verde Fotovoltaice se va debloca începând cu data de 23.01.2024, ora 10.00”, a anunțat Adminsitraţia Fondului pentru Mediu, într-un comunicat de presă.

Solicitanţii care nu au selectat un instalator până la data suspendării Programului au la dispoziţie un termen de maximum 90 zile pentru selectarea unui instalator validat, prin intermediul aplicaţiei puse la dispoziţie de AFM la adresa www.afm.ro.

În această situaţie sunt aproximativ 25.000 de beneficiari.

„În cadrul aplicaţiei va fi disponibilă lista completă a instalatorilor validaţi de către Administraţia Fondului pentru Mediu. În acest termen, instalatorii selectaţi au obligaţia efectuării analizei documentelor încărcate de solicitant precum şi aprobarea solicitanţilor eligibili, în condiţiile şi termenele stabilite prin Ghidul de finanţare a Programului privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum şi livrării surplusului în reţeaua naţională, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1063/2023”, a precizat AFM.

Instituţia precizează că, în cazul solicitărilor de revenire în statusul „în verificare conformitate şi eligibilitate”, determinate de rezoluţia eronată aplicată de instalatori în aplicaţie, în urma analizei documentelor încărcate de solicitant, se stabileşte un termen de maximum 5 zile calculate de la data de 23.01.2024, în cadrul căruia instalatorii sunt obligaţi să remedieze aceste situaţii.

Ministrul Mediului, Mircea Fechet a scris pe Facebook că, „în cel mai scurt timp, 90.000 de gospodării din România vor beneficia de o factură mai mică pentru curentul electric, producând, în acelaşi timp, energie curată, fără emisii şi poluare”.

„Dacă adăugăm cei aproximativ 100.000 de potenţiali beneficiari din ediţia din 2024 a programului, când avem un buget record de 2 miliarde lei, dar şi alte programe de finanţare de la nivelul Guvernului, putem spune că, într-adevăr, 2024 va fi anul prosumatorilor în România”, a mai spus Fechet.

Editor : M.B.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Cine este câștigătorul premiului de 1,6 milioane de lei la Loto 6/49. Biletul a costat aproape 800 de lei

Primii pomi plantați pe viitoarea centură verde a Capitalei. Un ONG a depus un amendament ca centurile verzi să fie obligatorii

Fechet: Căutăm o sursă de finanţare pentru a atrage o foarte mare investiție de procesare a sticlei în România

Au spus că au venit să repare o scurgere de gaze, dar i-au jefuit. Hoți deghizați în instalatori au bătut o femeie și i-au ucis soțul

Partenerii noștri