Povestea româncei care a devenit model la Paris, la 60 de ani
Stilul şi rafinamentul nu ţin cont de vârstă, iar frumuseţea se învaţă. Este o lecţie de viaţă oferită de Rodica Paléologue, românca devenită model la Paris, la vârsta de 60 de ani. Povestea de viaţă a femeii este impresionantă, dar nu a fost dintotdeauna sclipitoare. În urmă cu mulţi ani, familia ei a fost deportată de regimul comunist, iar aproape un sfert de veac şi l-a petrecut printre colecţiile de carte în română ale Bibliotecii Naţionale a Franţei. Drumul către succes al Rodicăi Von Buta, aşa cum este cunoscută printre creatorii de modă, abia acum începe.
Faleza din Constanța se prăbușește. Râpa a ajuns la doar câțiva centimetri de două clădiri istorice
Au început lucrările pe un nou lot din Autostrada Transilvaniei, după 12 ani
Burduja, despre campania PNL de care a beneficiat Georgescu
Sporul de antenă de 15% pentru expunerea la radiații trebuie complet eliminat, spune Cseke Attila
Ce prevede reducerea posturilor din administrație promisă de Coaliție
Șeful Senatului, huiduit de angajați. Bolojan: „Vor fi concursuri corecte și cei care stăpânesc meseria le vor câștiga”
Ilie Bolojan a anunțat tăieri de cheltuieli la Senat
Penurie de medicamente și în spitalele din România. Două unități sanitare vor rămâne în curând fără un antiinflamator esențial
Urmărire ca în filme a polițiștilor, în Galați: focuri de armă, depășiri și amenințări. Imagini surprinse de camerele de supraveghere
Rodica Paleologue s-a născut într-o mică localitate din Bărăgan, acolo unde a fost deportată de regimul comunist împreună cu familia. În adolescență avea deja grijile unui deținut politic, dar a reușit să studieze limbile clasice. Acum 30 de ani a cerut să plece în Franţa. Astfel, dintr-o fetiţă refugiată îmbrăcată în rochii pătate din cauza colbului din Bărăgan, a ajuns expert în limbi străine, muzeograf la Luvru şi coordonatoarea colecțiilor de carte în limba română de la Biblioteca Națională a Franței.
„Este o profesiune care mi-a dat dreptul, posibilitatea şi obligaţia să fac şi cercetare ştiinţifică”, spune ea.
Aproape 25 de ani a stat printre volume scrise în limbi moarte, precum latina, sanscrita şi greaca veche.
„Frumuseţea m-a obligat să fac studii înalte ca să dovedesc că nu sunt doar frumoasă”, spune Rodica von Buta.
Viaţa i s-a schimbat în 2011, când directorul artistic al unei renumite case de modă i-a propus să devină imaginea unui brand de lux. Atunci a devenit "Rodica von Buta", manechin parizian.
„Sunt pregătită sunt înfrunt totul, consider că în viaţă surprizele nu pot fi decât plăcute”, spune ea.
După mai mulţi ani petrecuţi în capitala europeană a modei, s-a întors în ţară, cu un sfat pentru românce:
„Trebuie să aibă igienă mintală, corporală, afectivă. Asta duce la un vocabular îngrijit, la a privi lucruri frumoase şi a-şi respecta corpul pe care natura ni l-a dat la toţi la fel, perfect şi funcţional”, spune Rodica von Buta.
Modelul senior al Parisului ne-a dezvăluit şi câteva dintre trucurile ce o ajută să aibă întotdeauna o ţinută desăvârşită.
„Am noroc să nu am nevoie de dulciuri. Nu mi-e foame decât când trebuie să mănânc. Merg foarte mult pe jos, port tocuri şi sunt în activitate în permanenţă”, spune ea.
Deşi nu se consideră o alintată a sorţii, crede că a avut noroc şi că, datorită experienţei de viaţă, a găsit cheia succesului.
„Asta-i frumuseţea! O femeie vie!”, spune Rodica von Buta.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News