Live

Povestea fetei care vrea să se lase de fumat la 16 ani. Statistică îngrijorătoare a organizației Salvați Copiii

Data actualizării: Data publicării:

28 la sută dintre copiii de până în 10 ani au fumat măcar o dată în viaţă. E statistica organizaţiei Salvaţi Copiii, implicată în mai multe proiecte, pentru a stopa acest viciu în rândul tinerilor. Un proiect de lege a fost depus în acest sens, de deputatul Emanuel Ungureanu.

Rebeca s-a apucat de fumat la 13 ani, pe când era în şcoala generală. Totul a început printr-o joacă, spune ea. La 16 ani deja se chinuie să se lase.

Rebeca, 16 ani: „Nu ştiu, găseam un fel de eliberare în fumat, adică mă descărcam emoţional, era foarte relaxant să ies afară, să fumez o ţigară şi să-mi treacă toate problemele.”

Medicii avertizează că obiceiurile de a consuma tutun la vârste fragede pot avea urmări grave asupra sănătăţii. Psihologii spun că şi psihicul este afectat.

Marius Rusu, psiholog Salvaţi Copiii: „Prin repetarea comportamentului, el devine foarte împământenit şi, cum spuneam, pe aspectul ăsta de reglare emoţională şi de reglare a tensiunilor emoţionale. Dacă fumez, mă calmez. Chiar dacă nu există o legătură directă între cele două şi de aici apare o dependenţă.”

Emanuel Ungureanu, deputat USR, a iniţiat un proiect de lege pentru a interzice orice publicitate pentru ţigări, dar şi vânzarea lor doar în orice magazin. Invocă statistici oficiale, care arată că peste 70% dintre tineri şi-au cumpărat ţigări de la magazin.

Citiți și: 
Studiu: 56% dintre copiii din mediul rural care fumează aprind prima țigară la vârsta de 12 ani

Emanuel Ungureanu, deputat USR: „Este o încercare, aş zice eu disperată, de a opri prin mijloace legale publicitatea agresivă pe care o face industria tutunului cu ţintă către copii şi adolescenţi pentru produsele din tutun sau cele asimilate lor.”

Pe lângă clasicele ţigări, tinerii au început să se îndrepte şi către cele electrice. 8,2% dintre copii au folosit deja astfel de produse.

George Roman, director programe Salvaţi Copiii: „Ţinând seama de datele alarmante cu privire la incidenţa fumatului în rândul copiilor de 13-15 ani, adică 14% dintre ei fumează în mod curent, Salvaţi Copiii consideră că este nevoie de o îmbunătăţire a legislaţiei.”

O mare problemă e că vânzătorii nu respectă legea. Aproape 80% dintre tinerii cu vărste înre 13 şi 15 ani cumpără fără probleme ţigări.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alexandru Rafila laudă bugetul alocat Sănătății în 2025. Deputat USR: „Domnul Rafila vorbește mult, prost și minte îngrozitor”

Medicii pneumologi și cardiologi: studiile industriei de tutun despre țigările electronice „au rolul de a manipula opinia publică”

Kostas Salvaras, Philip Morris International: Viitorul fără fum este posibil – ne vom atinge obiectivul piață cu piață

Pachete de țigări în valoare de peste 1,3 milioane de lei, descoperite de polițiști în vama Petea. Erau ascunse într-un camion cu varză

Partenerii noștri