Pompierii din Timișoara, chemaţi să salveze un câine aruncat într-un copac
Un echipaj de pompieri a fost chemat, sâmbătă dimineaţa, în cartierul Blaşcovici din Timişoara, pentru a salva un câine dintr-un copac. Oamenii care locuiesc în zonă spun că, probabil, stăpânul ar fi aruncat animalul pe fereastră, iar acesta s-a agăţat de crengile copacului.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, Elena Megherea, a declarat pentru News.ro că pompierii au fost solicitaţi sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 5.30, să salveze un câine dintr-un copac.
„Am fost solicitaţi să intervenim pentru o degajare de câine din copac. ISU Timiş a intervenit cu o autospecială şi cinci subofiţeri. Un câine se afla într-un copac şi avea câteva zgârieturi de la crengi”, a declarat Elena Megherea.
Un bărbat a postat pe pagina sa de Facebook imagini cu câinele în copac.
„Instabil psihic sau «om» fără suflet, aşa se poate numi o persoană care la ora 5:30 şi-a aruncat câinele pe fereastră de la etajul 4 pe motiv că l-a deranjat din somn. Mulţumesc Pompierilor care au ajuns în scurt timp, dar iniţial au crezut că este o glumă proastă”, a scris acesta.
Tot el susţine că, după ce a fost salvat, câinele a fugit pe stradă.
Poliţia nu a fost, deocamdată, sesizată în acest caz.
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News