Live

Poliția Locală caută „spioni” și are deja voluntari: „Ați avea curaj să interveniți într-o agresiune?” „Singur, nu!”

Data actualizării: Data publicării:

Poliția Locală caută spioni amatori. Se întâmplă în Ploiesti, iar motivul are legătură cu sărăcia: orașul nu are nici suficienți polițiști locali, nici sistem de monitorizare video. Primii voluntari au intrat, deja, în proiect.

-Eu sunt colonel inginer de spionaj și contra-spionaj.

-Mă numesc Bellu, cu doi L, Nicolae.

Aceștia sunt primii voluntari dispuși să denunțe pe oricine tulbură ordinea Ploieștiului. Au ștate vechi în voluntariatul polițienesc. Șlefuit într-ale spionajului, cum însuși declară, Anghel Scarlat poartă ocazional și uniformă de gală. La festivități militare nu merge altfel. Pe cei care fac scandal, aruncă gunoaie la întâmplare ori fac negoț în afara legii îi dibuiește însă îmbrăcat civil. E convins că voluntariatul dă roade doar cu maximă discreție.

Anghel Scarlat, voluntar la Poliția Locală Ploiești: Nu trebuie să apară pe nicăieri voluntarul. Știe doar șeful poliției și adjuncții dumnealui. Noi am mai avut inițiativa asta. Și ne-am trezit cu niște voluntari pe la 80 de ani. Niște babe, niște astea, care nu știau ce-i cu ele. Și rupeau flori de prin parc, chiar ele.

Nicolae Bellu, voluntar la Poliția Locală Ploiești: Care aveau legitimație.

Anghel Scarlat, voluntar la Poliția Locală Ploiești: Cu legitimația în buzunar și rupea liliacul în parc.

Nicu Bellu anunță că e dispus să ajute și să fie ploieștean model.

Nicolae Bellu, voluntar la Poliția Locală Ploiești: Familia îmi spune de mult timp să nu mă mai implic. Dar... eu nu mă implic, dânsul nu se implică, nu se implică nimeni și atunci unde ajungem?

Reporter: Ați avea curaj să interveniți într-o agresiune?

Nicolae Bellu, voluntar la Poliția Locală Ploiești: Singur, nu! Pentru că implică foarte multe riscuri.

Lipsit de sistem public de monitorizare video, Ploieștiul are bătăi de cap cu infractori de tot felul.

Adrian Vaida, director general adjunct Poliția Locală Ploiești: Fenomenul cu care noi ne confruntăm la ora actuală este abandonarea pe domeniul public a gunoiului menajer.

În oraș, nu de mult, un fost elev și-a înjunghiat fosta profesoară, chiar în școală. Nimeni nu a intervenit. Polițiștii locali sunt doar 17 pe tură, în tot oraşul. Ei trebuie să asigure protecția elevilor, să patruleze și să rezolve turbulențele. Din cauza asta, au musai nevoie de voluntari care să-i ajute măcar cu informații.

Adrian Florin Dobre, primarul din Ploiești: O să fie o chestiune care se va desfășura de-a lungul timpului. Și cu siguranță, atunci când vor veni și rezultatele în urma acestei activități, vor fi din ce în ce mai mulți doritori care vor vrea să se implice.

Voluntariatul înseamnă plată zero. Iar munca neplătită nu-și prea găsește adepți prin Ploiești:

-Asta le mai lipsea poliției locale? Benevol așa, nu?

-Da!

-Fără plată!? Cu plată ar mai merge. Așa, restul... De turnători țara-i plină!

-Păi voluntar pentru poliție înseamnă turnător?

-Aproape turnător!

*

-Munca-i grea măi tată! Munca-i grea, dă-o dracu de muncă!

*

-oluntari sunt în toate țările europene! Să bage și la Ploiești.

-Ăia sunt voluntari care au un nivel de trai ridicat, Lică! Nu ca traiul de azi pe mâine.

*

-Să angajeze! Să formeze polițai. Au avut salarii și au salarii... Nu se pune problema.

-Lasă-i. Bă, le trebuie! Tu nu vezi că sunt vai de mama lor?

Cei interesați să ajute benevol poliţia trebuie să locuiască în Ploiești și să n-aibă cazierul pătat. Limită de vârstă nu există. Candidații admiși nu primesc uniformă de spion amator. Treaba şi-o vor face cu telefoanele personale, neapărat legate la internet. Asta pentru că vor comunica exclusiv online.

Adrian Vaida, director general adjunct Poliția Locală Ploiești: Avem în vedere transmiterea acestor date prin intermediul aplicației Whatsapp. Deci, în acest grup, vom fi noi, poliția locală, adică dispecerul instituției și cei care răspund: șefii de servicii, compartimente.

În loc de epilog, o mână de vorbe de la Nenea Iancu Caragiale: „Vrei să cunoști lumea? Privește-o de aproape. Vrei să-ți placă? Privește-o de departe".

Editor web: Monica Bonea

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Accident grav cu patru mașini pe autostrada A3. Traficul este restricționat pe sensul spre Ploiești

O rețea de agenți ruși a fost destructurată de SBU. Spionii aveau ca misiune detectarea aerodromurilor care adăpostesc avioanele F-16

Agenții de informații ruși, țintiți de UE cu sancțiuni pentru că au efectuat atacuri hibride pentru a destabiliza Occidentul

Orașul în care polițiștii locali merg să-i caute acasă pe elevii chiulangii, să vadă de ce nu merg la școală

Partenerii noștri