Poliţia Caracal are un nou şef. Este al treilea din ultimele trei luni
Poliţia Caracal are un nou şef începând de marţi, pe comisarul şef de poliţie Codruţ-George Florescu, care are o vechime de 18 ani în instituţie şi a fost anterior şef al Poliţiei oraşului Drăgăneşti-Olt.
Florescu este al treilea şef al Poliţiei Caracal din ultimele trei luni, după ce în luna iulie, după cazul dispariţiei Alexandrei Măceşanu, a fost înlocuit de la conducere Nicolae Mirea, care s-a şi pensionat ulterior, iar noul şef, Costel Ghimiş, s-a pensionat şi el începând cu 1 octombrie.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, începând de marţi, 1 octombrie, la conducerea Poliţiei Caracal au fost împuterniciţi în funcţia de şef Codruţ-George Florescu şi în funcţia de adjunct al şefului, subcomisarul Ionuţ Damian Mârzacu.
Până acum, Ionuţ Damian Mârzacu a fost şef al Poliţiei Dăneasa şi are o vechime de 19 ani în instituţie.
Poliţistul care a fost adjunct al şefului Poliţiei Caracal până pe 1 octombrie, Nicuşor Ţucma, s-a întors pe funcţia ocupată anterior, respectiv cea de şef al secţiei de Poliţiei Rurală Deveselu.
Toate aceste mişcări de personal au fost efectuate prin dispoziţia şefului IPJ Olt
Pe postul rămas liber prin plecarea lui Codruţ-George Florescu, de şef al Poliţiei Drăgăneşti-Olt, a fost împuternicit inspectorul principal Nicuşor Ţucmă, fost adjunct al şefului Poliţiei Caracal.
Toate aceste mişcări de personal la nivelul subunităţilor din cadrul IPJ Olt au fost efectuate prin dispoziţia şefului inspectoratului judeţean, după vacantarea funcţiei de şef al Poliţiei Caracal prin pensionarea lui Costel Ghimiş.
Reprezentanţii IPJ Olt au mai informat marţi că Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul instituţiei este condus începând din 20 septembrie de către comisarul şef Adrian Gabriel Mladin, care a condus anterior biroul de Supravegheri Judiciare.
Editor web: Liviu Cojan
Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News