Live

Peste 100 de mineri din Valea Jiului s-au blocat în subteran, pentru că salariile întârzie

Data publicării:
Protest al minerilor, nemulțumiți de neplata salariilor. Foto: Agerpres

Peste 100 de mineri de la exploatarea de cărbune Livezeni, din Valea Jiului, au refuzat să iasă din subteran miercuri după-amiază, la finalul programului de lucru. Ei sunt nemulţumiţi că salariile vor fi plătite cu întârziere.

Minerii nu vor să accepte ca salariile să fie plătite până pe 26 februarie, aşa cum s-a convenit miercuri dimineaţă la finalul unui alt protest spontan, potrivit administratorului special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, informează Agerpres.

Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate pe 15 februarie, însă au întârziat din cauză că societatea a rămas fără jumătate din fondurile necesare pentru plata acestora.

De la 1 ianuarie, veniturile CEH s-au redus cu 7 milioane de lei, deoarece complexul nu mai beneficiază de sumele de bani provenite din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de stat pentru Mina Lonea.

"Am pierdut serviciile de sistem de la data de 31 decembrie. Ele asigurau o bună parte din fondurile pe care le primeam, circa 5 milioane de lei pe lună, în condiţiile în care fondul de salarii este de 12 milioane de lei. Ajutorul pentru închiderea Minei Lonea era 2 milioane lei. Am pierdut, dintr-odată, 7 milioane de lei, din 12 milioane de lei", a declarat Roşu.

CEH este format din minele de cărbune Lonea, Lupeni, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Paroşeni şi Mintia, numărând circa 4.000 de angajaţi.

Editor : B.P.

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Comisia Europeană a aprobat un ajutor de stat de 790 milioane euro pentru închiderea minelor de cărbune din Valea Jiului

Momentul în care un șofer reușește să evite la limită un TIR care mergea pe contrasens, surprins de o cameră de bord

Directorul Minei Livezeni, reţinut de DIICOT

Cale ferată din Valea Jiului, vândută la prețul unui apartament din București. „Efectiv, se aruncă la fier vechi”

Partenerii noștri