Live

Parchet: Dublă sinucidere în cazul morţii directorului BCU Iași și soției sale

Data actualizării: Data publicării:

Este vorba despre o dublă sinucidere, a spus procurorul de caz al deceselor suspecte din Iași. Luni seară, directorul Bibliotecii Centrale Universitare (BCU) Iaşi, Bogdan Maleon, în vârstă de 42 de ani, şi soţia sa, în vârstă de 38 de ani, au fost găsiţi morţi, în casă.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi susţin că directorul Bibliotecii Central Universitare din Iaşi, Bogdan Petru Maleon, şi soţia sa s-au sinucis în prima zi de Crăciun, la o diferenţă de câteva ore.

„Din primele cercetări care s-au efectuat în cursul după amiezii de ieri şi în cursul dimineţii, respectiv, concluziile preliminare ale necropsiei, au fost înlăturate suspiciunile privind uciderea celor două persoane, lipsa semnelor de violenţă şi lipsa oricăror semne de autoapărare pe corpul cadavrelor astfel încât, în acest moment, concluzia la care am ajuns este că cele două persoane s-au sinucis la o diferenţă de două trei ore, decesul intervenind cu aproximativ 8 - 10 ore înainte de ora la care au fost găsite cadavrele”, a declarat, marţi, Carmina Pascal, prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi, potrivit Agerpres.

Astfel se contrazic primele ipoteze conform cărora a fost o crimă urmată de sinucidere.

Directorul Bibliotecii Universitare din Iaşi, Bogdan Maleon, şi soţia sa au fost găsiţi morţi în casă luni. Conform reprezentanţilor SMURD, bărbatul era spânzurat de o grindă, iar femeia era întinsă pe jos în aceeaşi încăpere.

Cei doi soţi au fost găsiţi în locuinţa lor, de către o rudă, care a venit să vadă de ce nu au ajuns la masa de Crăciun.

Medicii de pe echipajul SMURD sosiţi în urma unui apel la 112 au spus că nu au mai putut interveni, cei doi soţi fiind deja morţi.

Ulterior, reprezentanţii SMURD au spus că la sosirea echipajului SMURD, semnele de moarte în cazul ambilor soţi erau deja instalate, fiind anunţate Poliţia şi ParchetuL.

„A fost primit un apel la 112 pentru două persoane dintr-o familie găsite de o rudă inconştiente, pentru o intervenţie. S-a deplasat echipajul Terapie intensivă SMUD, care a găsit cei doi soţi, un bărbat de 42 de ani şi o femeie 38 de ani, în stare de stop cardio-respirator dar cu semne de moarte deja instalată. Barbatul era spânzurat de o grindă, femeia prezenta urme de strangulare și era întinsă pe jos în aceeaşi încăpere. Semnele de moarte fiind deja instalate, probabil de cateva ore, resuscitarea nu era indicata. S-au anunţat Politia si Parchetul şi cauzele vor fi stabilite de medicina legală”, a declarat Dana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.    

Soţii Maleon nu aveau copii.

 

Descarcă aplicația Digi24 și află cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Top citite

Recomandările redacției

Ultimele știri

Citește mai multe

Te-ar putea interesa și

Alertă la o școală din Iași. Mai mulți copii s-au intoxicat într-un laborator de chimie

VIDEO Momentul în care un șofer din Iași virează la stânga și este lovit în plin de tramvai

Cine este câștigătorul premiului de 1,6 milioane de lei la Loto 6/49. Biletul a costat aproape 800 de lei

Anchetă DNA la Primăria Iaşi privind achiziţiile de cărbune pentru încălzirea oraşului. Ce spune primarul Mihai Chirica

Partenerii noștri